Tren deraiat în Taiwan / FOTO: Captură Twitter

<!–

–>

Administraţia Căilor Ferate Taiwaneze a anunţat într-un comunicat citat de dpa că accidentul s-a produs în Suao, în provincia Yilan (est).

5 din cele 8 vagoane ale trenului s-au răsturnat, după ce locomotiva a sărit de pe şine într-o curbă şi s-a izbit de un stâlp de ciment, care a fost pe jumătate doborât, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea locală CTI.

Potrivit EFE, trenul Puyuma Expres 6432, care circula pe ruta Shulin-Taitung şi avea 310 pasageri la bord, a deraiat la ora locală 16:50 (8:50 GMT). Deocamdată nu se cunosc cauzele accidentului.

Răniţii au fost transportaţi la mai multe spitale din apropiere, potrivit Serviciului Naţional de Pompieri, care a anunţat că numărul răniţilor se ridică la 126.

Operaţiunile de salvare continuă, pentru a-i scoate din tren pe pasagerii rămaşi prinşi în interiorul vagoanelor. Echipele de salvare au întâmpinat dificultăţi în a intra în vagoane din cauza deformării uşilor şi a fuselajului. A fost nevoie să se folosească aparate de sudură pentru ca salvatorii să poată ajunge la pasageri şi să-i scoată din tren.

Unul dintre motivele pentru care numărul răniţilor este atât de mare îl reprezintă faptul că pasagerii nu obişnuiesc să-şi pună centurile de siguranţă atunci când călătoresc cu trenul, au explicat experţi taiwanezi.

Potrivit EFE, nu se ştie dacă printre victime figurează şi străini.

Guvernul central al Taiwanului a anunţat că premierul a fost informat şi că este profund îngrijorat de siguranţa călătorilor.

Agenţia centrală de știri a Taiwanului a relatat că peste 30 de oameni sunt în continuare prinşi în interiorul vagoanelor.

rootstireaActualitate/Esential
...