Într-un interviu acordat show-ului TV australian ”The Sunday Project” David Beckham a declarat: ”Am ajuns să ignor unele dintre lucrurile negative care se spun”.

”Cred că dacă ne cunoaștem foarte bine unul pe celălalt, dacă știm că avem susținerea unor prieteni minunați și a unei familii minunate, ceea ce trebuie să facem este să ne protejăm copiii; suntem foarte mândri de familie”, a precizat fostul jucător al cluburilor Manchester United, Real Madrid și Paris Saint-Germain.

Întrebat despre secretul căsniciei de 19 ani cu creatoarea de modă, Beckham a spus că, în opinia sa, ”căsătoria presupune întotdeauna multă muncă”.

”Copiii vor să le acorzi timp și merită să le oferi timpul tău, iar noi muncim din greu și considerăm că acesta este modul corect de a-ți crește copiii, să le dovedești și să le arăți că trebuie să depui mult efort pentru a avea succes”, a adăugat Beckham.

Fostul fotbalist a subliniat că recent a participat alături de soția sa la realizarea unei coperte pentru Vogue despre cei zece ani de carieră ai Victoriei în domeniul modei.

”Să fii căsătorit atâta vreme, ca în cazul nostru, este întotdeauna o muncă grea, toată lumea știe asta, însă o faci să meargă”, a spus fostul jucător amintind și unele situații ”dificile, cum ar fi călătoriile la distanță, departe unul de altul”.

Beckham a declarat totodată că dintre copiii pe care îi are cu Victoria – Brooklyn în vârstă de 19 ani, Romeo în vârstă de 16 ani, Cruz în vârstă de 13 ani și Harper în vârstă de 7 ani, doar mezina pare să aibă cele mai multe șanse să îmbrățișeze o carieră în fotbal. ”Ea joacă duminica, îi place, pentru că niciunul dintre băieți nu joacă fotbal în afara școlii”.

”Sunt un sentimental, știu că sunt puțin mai sever cu băieții decât cu Harper”, a recunoscut Beckham precizând că este ironizat pe această temă atât de băieții lui cât și de Victoria.

Fostul fotbalist a acordat interviul pentru ”The Sunday Project” cu puțin timp înainte de a se alătura ducelui și ducesei de Sussex care participă în această perioadă în Australia la Invictus Games, o competiție sportivă dedicată soldaților răniți pe front și invalizilor de război.

”Este incredibil faptul că Harry aduce aici ceva ce schimbă viețile oamenilor și mă duc acolo atât ca ambasador al competiției, cât și ca fan”, a spus Beckham.

El a amintit că a ajuns în Afganistan în urmă cu câțiva ani și i-a lăudat pe soldați pentru ”curajul, disciplina și rezistența incredibilă”.

”Sportul este un instrument atât de puternic prin care (veteranii) au ocazia să depășească rănile și situațiile dificile prin care au trecut”, a subliniat David Beckham. 

rootstireaActualitate/Esential
Într-un interviu acordat show-ului TV australian ''The Sunday Project'' David Beckham a declarat: ''Am ajuns să ignor unele dintre lucrurile negative care se spun''.''Cred că dacă ne cunoaștem foarte bine unul pe celălalt, dacă știm că avem susținerea unor prieteni minunați și a unei familii minunate, ceea ce trebuie...

Preluat de la romania ntv