<!–

–>

Secretele unei fotografii perfecte

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

Samina Seyed este unul dintre cei mai apreciați artiști fotografi din Europa. A fost mai întâi pictor, a absolvit Universitatea de Arte și apoi a început să fotografieze celebrități din întreaga lume, la cele mai importante festivaluri de film. Reușește să se remarce mereu printre sutele de fotografi care vor cea mai reușită poză a vedetelor de pe covorul roșu.

De exemplu, am avut-o pe covorul roșu pe Jennifer Connelly. Toată lumea striga „Jennifer, Jennifer, priveşte aici!!!”. Eu am spus doar atât „Domnişoră Connely, vă rog, priviţi în spate!” Şi am avut-o aşa! Depinde cum îţi creezi o atmosferă între tine şi celebtităţi, pe covorul roșu”.

Așa apar fotografiile pe care le admirăm cu toții în reviste. Ca să obținem pozele perfecte e nevoie să știm câteva trucuri.

Trebuie să faci ceva, nu poţi sta în faţa camerei aşa. Să arăţi cum eşti, de fapt. Zâmbetul tău sau faptul că te uiţi la cameră, arăţi spre aceasta. Trebuie să faci ceva, multe celebrităţi vin şi fac semnul sărututlui în faţa camerei şi aceasta este o metodă bună. Când fac acest gest, când arată spre tine, semnificaţia este “sunt al tău”. Trebuie să te simţi liber să fii tu însuţi. Asta e cel mai important.

Trucuri pe care mulți tineri pasionați de fotografie nu le știu.

Și pentru selfie-urile pe care le tot încercăm zi de zi ar trebui să ținem cont de câteva reguli.

Samina Seyed se află în România cu ocazia celei de a IX-a ediții a Festivalului Les Films de Cannes a Bucarest, unde prezintă și o expoziție de fotografie, până pe 28 octombrie.

rootstireaActualitate/Esential
<!-- --> Secretele unei fotografii perfecte ...