Aproape jumătate din noile uniforme de luptă ale Armatei Române au probleme: se decolorează la soare, intră la apă și se scămoșează. Potrivit Armatei, doar primul lot a avut probleme. Asta înseamnă însă deja câteva zeci de mii de uniforme. Fără să spună cine ar putea fi vinovat pentru acest eșec pe bani publici, reprezentanții Ministerului Apărării dau asigurări că următorul lot va avea materiale mai bune. Conducerea firmei producătoare, Adina SRL din Galați, refuză să comenteze, invocând clauze contractuale.

<!–

–>

Uniforme noi și decolorate

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

Peste 30.000 de uniforme din totalul de 81.000 ar avea probleme.

O uniformă cu două perechi de pantaloni și veston costă în jur de 160 de lei, potrivit MApN. Înseamnă că lotul uniformelor care se decolorează și se scămoșează ar valora peste 4.800.000 de lei, adică peste un milion de euro.

Reprezentanții Armatei nu-și explică problemele de calitate, mai ales că 436 de persoane au testat uniformele înainte de a fi comandate în serie.

Au făcut şi rapoarte, după una și 3 luni.

Specialiștii cred că, cel mai posibil, testarea nu s-a făcut așa cum trebuie.

Ștefan Dănila, fost șef al Statului Major al Apărării: “Primele uniforme au fost testate în țară, probabil nu în același regim cu cele care sunt în teatrul de operații, adică nu purtate zilnic, nu cu aceeași intensitate, nu în condițiile din teatrul de operații, adică soare puternic, spălate foarte des”.

Armata susține că, în Afganistan, militarii au avut câte două uniforme pentru o perioadă de 6 luni.

Cu toate acestea, pantalonii și vestoanele sunt decolorate și arată de parcă ar aparține altei armate.

Un fost șef al Statului Major al Apărării, generalul Ștefan Dănilă, susține că au fost probleme cu uniformele și înainte de ‘89, și după. Din nefericre, s-au putea să mai apară.

Ștefan Dănila, fost șef al Statului Major al Apărării: “Materialele pentru uniformele militare sunt destul de scumpe. În momentul în care licitațiile se fac la preț și mai puțin la calitate, atunci apar problemele. Probabil că este și o problemă de sistem de licitații, de atribuire a contractelor”.

Anul trecut, prin licitație publică, Armata a cumpărat uniforme de luptă, îmbrăcăminte pentru protecția împotriva intemperiilor, tricouri, rucsacuri și bocanci de la mai multe firme românești.

Valoarea contractului este de peste 146 de milioane de lei, adică ceva mai mult de 30 de milioane de euro.

Potrivit MApN, cele peste 80.000 de uniforme reprezintă cam 10% din contract, adică în jur de 3 milioane de euro.

ŞTIRILE ZILEI

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/capital_transparent-298.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/capital_transparent-298-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
Aproape jumătate din noile uniforme de luptă ale Armatei Române au probleme: se decolorează la soare, intră la apă și se scămoșează. Potrivit Armatei, doar primul lot a avut probleme. Asta înseamnă însă deja câteva zeci de mii de uniforme. Fără să spună cine ar putea fi vinovat pentru...