<!–

–>

Schimbări masive în CES

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

13 dintre cei 15 reprezentanți ai societății civile au fost înlocuiți prin decizia premierului, la propunerea făcută în urmă cu patru luni de ministrul Muncii. Organizațiile vizate de măsură sunt revoltate.

Organizațiile se gândesc să conteste măsura în justiție, pe motiv că s-a produs înainte de expirarea mandatelor și fără justificare. Schimbarea vine imediat după avizul dat de CES la proiectul legii pensiilor, aprobat miercuri în Guvern.

Consiliul Economic şi Social are 45 de membri cu mandate de 4 ani. 30 sunt numiți de patronate și sindicate. Ceilalți, din societatea civila sunt numiți de către premier.

Procedura a fost pe deplin respectată, susține ministerul Muncii, care arată că unii dintre cei înlocuiți lipseau constant de la ședințele Consiliului.

Pe de altă parte, ei ar fi fost reclamați la minister de alte organizații, pe motiv că nu sunt reprezentativi.

Cei numiți acum reprezintă alte organizații decât cele care au fost până acum membre în CES.

“Procedura a fost pe deplin respectată, în condițiile în care legea prevede că Guvernul își poate înlocui oricând reprezentanții în CES La baza deciziei de înlocuire au stat mai multe considerente: unii dintre membrii desemnați de Guvern în CES lipseau în mod constant de la ședințele Consiliului; s-a constatat că pe un loc al unui ONG era, de fapt, un reprezentant al unui sindicat; ca urmare a sesizărilor venite din partea unor organizații, asociații și fundații, care au arătat faptul că unii dintre membrii CES nu sunt reprezentativi și au propus, în mod repetat, atât verbal, cât și în scris, înlocuirea acestora. MMJS nu a făcut altceva decât să dea curs acestor din urmă solicitări și să înainteze propunerile către Guvernul României.” (Sursa: Ministerul Muncii)

rootstireaActualitate/Esential
<!-- --> Schimbări masive în CES ...