<!–

–>

Președintele Iohannis, o nouă declarație despre referendum

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

<!–

SLIDESHOW FOTOGRAFII

–>

Klaus Iohannis consideră că numai prin educaţie putem să ne apărăm de manipulare şi, astfel, să devenim toleranţi cu cei din jurul nostru.

În anul Centenarului, România a avut de trecut un test important, iar pacea socială a fost afectată de o perioadă de tensiuni care au precedat referendumul pentru modificarea Constituției. Când pacea socială este tulburată, întreaga societate are de suferit. Dezbaterea din jurul acestui referendum a fost dominată de campanii de dezinformare grave, în care au prevalat discursul urii și chiar accentele extremiste. Cultura și educația sunt căile principale prin care ne putem proteja în fața încercărilor virulente de manipulare. Numai prin educație și apelul la cultură putem deveni mai toleranți pentru a depăși, cu înțelepciune și maturitate, încercările de dezbinare a societății“,  a afirmat șeful statului.

Marți, în prima declarație făcută despre referendumul pentru familie, președintele Klaus Iohannis, arăta că  “abandonarea discursului urii “este esenţială într-o societate modernă care se ghideaza dupa respectarea statului de drept”. La ceremonia de decorare a unor supraviețuitori ai Holocaustului, Iohannis a pledat pentru toleranţă faţă de minorităţi.

rootstireaActualitate/Esential
<!-- --> Președintele Iohannis, o nouă declarație despre referendum ...