<!–

–>

Legea pensiilor, pe masa Guvernului

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

<!–

SLIDESHOW FOTOGRAFII

–>

ACTUALIZARE 15.10 “Discutăm astăzi, în ședința de guvern, noua lege a pensiilor, un proiect important pentru milioane de români, prin care ne dorim creșterea veniturilor pentru pensionari și eliminarea inechităților în sistemul public de pensii”, a subliniat premierul Viorica Dăncilă la începutul ședinței de guvern.

“Astfel, asigurăm pensii egale pentru muncă egală și îndreptăm inechitățile din prezent, când două persoane care au avut aceeași ocupație și au aceeași vechime în muncă beneficiază de pensii diferite”, a adăugat șeful executivului.

Noua lege a pensiilor se va aplica etapizat, începând cu anul 2019, până în anul 2021, când va intra integral în vigoare, ceea ce înseamnă și noi creșteri ale punctului de pensie la 1.265 lei în 2019, 1.775 lei în 2020 și 1.875 de lei în 2021. Această lege este complexă, bazată pe principii solide, care poate fi susținută din punct de vedere bugetar, și asupra căreia ne-am consultat atât cu sindicatele, cât și cu patronatele“, a explicat Dăncilă.

Astăzi, pensionarii au protestat în fața Palatului Victoria față de proiectul noii legi.

ACTUALIZARE 10.00 “Legea a fost ieri avizată la Finanţe şi mâine, în şedinţa de guvern, că mâine e şedinţă de guvern, nu joi, va fi pe ordinea de zi proiectul de lege. Merge la Parlament şi sperăm în cel mai scurt timp, până la final de an, să avem şi această lege în Parlament”, a anunțat Teodorovici marți seară, la emisiunea “România 9”.

Ministrul Finanțelor a spus că suma necesară pentru aplicarea viitoarei legi a pensiilor este una “foarte mare”, peste limita impusă pentru anul 2019. “Cred că este cea mai mare provocare”, a declarat Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a afirmat că bugetul de pensii va creşte în fiecare an, începând cu 2019, când va fi de 700 de milioane de lei. Va ajunge la 40 de miliarde de lei în anul 2022, când toate dosarele vor fi recalculate.

“Vă spun pe ani, eventual. Noi, de exemplu, anul viitor, estimăm, faţă de ce am spus noi ca limite pentru anul viitor ca buget, neavând încă legea ca să facem această analiză, undeva la 700 de milioane de lei anul viitor, deci peste limita pe care noi am pus-o pentru anul 2019. (…) punctul de pensie o să înceapă să crească. (…) După care, în 2020, avem undeva la 9 miliarde de lei, este o analiză făcută de noi şi după aceea, în următorii 2 ani, suma creşte la 29 de miliarde şi în anul patru, în 2022, la 40 (de miliarde de lei – n.r.), dacă nu mă înşel”, a explicat Teodorovici.

La începutul acestei luni, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a explicat la TVR care sunt cele trei modificări importante la proiectul de modificare a legii pensiilor.

Pensiile vor fi calculate în funcţie de cotizaţia achitată la stat, a declarat ministrul Muncii, în exclusivitate la Postul Public. Regula nu se va aplica însă retroactiv. Vor fi penalizaţi doar cei cărora angajatorii nu le vor plăti dările după ce legea va intra în vigoare. Față de forma inițială a proiectului sunt schimbări şi pentru cei care lucrează în condiții deosebite.

Pentru nivelul pensiei vor conta doar veniturile pentru care angajatorii au achitat efectiv contribuţiile sociale.

Banii pe care-i reţin de la oameni dar nu-i virează statului nu vor mai fi luaţi în calcul. Aşa prevede proiectul pus în dezbatere.

După ce sindicatele au avertizat că zeci de mii de angajaţi, mulţi chiar din companii de stat, vor pierde enorm la pensie, ministrul Muncii anunţă că în lege va apărea o precizare importantă.

Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii: “Apare în lege că trebuie să fie și plătit, dar nu se aplică retroactiv”.

Ministrul Muncii mai anunţă o modificare, făcută la cererea sindicatelor. Pentru un an lucrat în condiţii deosebite, oamenii vor putea ieşi la pensie cu 3 luni mai devreme. Şi asta chiar dacă au doar un an în astfel de condiţii, nu cel puţin 6, cum prevede legea în vigoare.

Sindicatele au sesizat însă că, potrivit noului proiect, avizele de încadrare în condiţii deosebite nu vor mai putea fi reînnoite. Li s-a promis un alt act normativ.

Şi pentru actualii pensionari, ministrul Muncii promite schimbări. Pe viitor, pensiile ar putea creşte nu doar în funcţie de inflaţie, aşa cum era în proiect.

Soluţia Federaţiei Unirea este ca pensiile să crească treptat cu 2-3 puncte procentuale pe an, din 2021 până în 2024.

ŞTIRILE ZILEI

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/capital_transparent-201.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/capital_transparent-201-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
<!-- --> Legea pensiilor, pe masa Guvernului ...