<!–

–>

Tehnologii noi pe drumurile naționale

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

Șoseaua europeană 85 a fost proiectată în urmă cu 20 de ani pentru valori de trafic de două ori mai mici decât în prezent. Este un drum întreținut și semnalizat, cu multe limitări de viteză. Chiar și așa, 14 oameni au murit și alți 34 au fost grav răniți în accidentele rutiere produse de la începutul anului numai pe porțiunea de șosea din județul Buzău.

30 de mii de vehicule tranzitează zilnic drumul E85. Pe câteva dintre porțiunile cele mai periculoase sunt montate deja separatoare din beton.

De anul viitor, pe drumul european 85, dar și pe DN 7 de pe Valea Oltului, ar urma să apară separatoarele pe role. Este vorba despre o tehnologie nouă, care absoarbe șocul și ajută mașinile să se redreseze după impact. Noile parapete ar urma să fie instalate pe mijloc, dar şi pe marginea şoselei, în curbă sau în pantă.

Deocamdată, Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere nu știe la cât se va ridica investiția, pentru că lucrează încă la proiect. Cert este că România ar fi prima țară din Europa cu un astfel de sistem, care a fost proiectat în Coreea.

rootstireaActualitate/Esential
<!-- --> Tehnologii noi pe drumurile naționale ...