Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, a spus că arestarea ei și a Alinei Bica le-a expus, iar acum se teme pentru fetiță, deoarece presa a relatat că cele două sunt bogate și în Costa Rica se vorbește des despre sechestrări. Alexandrov a mai spus că Bica a fost în audiență la Interpol.

„Eu știu că Alina Bica a cerut audiență la șeful Interpol. S-a dus la el, i-a spus unde stă, adresa, numărul de telefon și dacă are nevoie de ea sau de Elena să le contacteze și să vadă ce au de făcut. Acțiunea din ziua respectivă nu am înțeles-o. Am văzut ieșirea publică a șefului Interpol, Gustavo, în care a spus că el le intercepta și știau absolut toată mișcarea. E și normal. De ce acțiunea Interpol? Nu știu. Plus că, atât Elena, cât și Alina au statutul de refugiat provizoriu”, a declarat Adrian Alexandrov, la Antena3.

Acesta a mai spus că, deși Elena Udrea le-a spus celor de la Interpol că are carnet provizoriu de refugiat, reprezentanții serviciului i-au răspuns că nu știe despre existența unui astfel de document.

„De ce cei din România nu a atașat documentul când a trimis documentul către cei de la Interpol. Mă gândesc că, dacă Interpol ar fi văzut documentul, le-ar fi chemat la instituție și ar fi vorbit cu ele, nu ar fi fost acțiunea stradală. (…) Cred că are atuuri (să fie eliberată, n.r.). Atât timp cât documentul care atestă carnetul de refugiat politic nu a fost prezentat celor de la Interpol… Mâine se va duce cu documentul să îl prezinte instituțiilor”, a mai spus iubitul fostului ministru al Turismului.

Sursa citată a mai subliniat că acțiunea celor de la Interpol le-a expus mediatic pe Udrea și pe Bica, iar acum Alexandrov se teme pentru siguranța sa și pentru a fetiței sale.

„Toți știu unde locuiesc, știu cum arată. În contextul în care presa spunea despre ele că au milioane de euro, eu nu sunt în siguranță, pentru că în Costa Rica se vorbește despre sechestrări, atât eu cât și fetița poate deveni o țintă. Eu am văzut pe posturile de televiziune din România și arătau resorturi unde locuiesc Elena și Alina Bica (…) mașini de lux, restaurante de lux. După acțiunea de la Interpol, au arătat unde locuiesc ele, într-un apartament cu trei camere”, a mai spus Adrian Alexandrov.

Elena Udrea a depus la Tribunalul din Costa Rica o cerere prin care cere ajutorul Ambasadei României în Mexic pentru a beneficia de un avocat din oficiu, potrivit unui document prezentat de Antena3.

Elena Udrea și Alina Bica vor sta în arest preventiv două luni, în Costa Rica, perioadă în care va fi efectuată procedura de extrădare în România, a anunțat Gustavo Chinchilla, șeful Biroului local al Interpol.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/udrea-cere-ambasadei-avocat-alexandrov-se-spune-ca-are-milioane-de-euro-fetita-poate-fi-in-pericol-51523.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/udrea-cere-ambasadei-avocat-alexandrov-se-spune-ca-are-milioane-de-euro-fetita-poate-fi-in-pericol-51523-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv