Referendum în județul Olt

<!–

–>

‘Sunteţi de acord cu atribuirea denumirii Olt-Romanaţi judeţului Olt?’. Este întrebarea la care cetăţenii judeţului Olt sunt așteptați la referendum, pe 6 și 7 octombrie, să răspundă cu ‘Da’ sau ‘Nu’.

Pe liste sunt 369.755 de alegători și sunt deschise 379 de secţii de votare.

Dacă acest referendum va fi validat, cetățenii județului nu vor fi nevoiți să schimbe documentele decât la expirarea acestora. Nu vor fi schimbate nici plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor.

Dacă majoritatea voturilor vor fi pentru denumirea de Olt-Romanaţi, va fi necesară validarea consultării şi a rezultatelor printr-o lege adoptată de Parlament.

Pentru organizarea referendumului pentru schimbarea denumirii judeţului, Consiliul Județean Olt a alocat 900.000 de lei.

Consultarea publică este organizată în același timp cu referendumul pentru redefinirea familiei, în aceleași secții de votare, dar cu buletine de vot şi ștampile separate.

Propunerea pentru schimbarea numelui județului Olt în Olt Romanați este din inițiativa unui grup din Caracal, format din oameni de cultură, istorici şi reprezentanţi ai societăţii civile, susţinut de parlamentari, reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene şi de episcopul Slatinei şi Romanaţiului.

Susţinătorii spun că, în acest fel, s-ar produce o reparaţie morală şi istorică faţă de locuitorii fostului judeţ Romanaţi, desfiinţat după reforma administrativ-teritorială din perioada comunistă.

rootstireaActualitate/Esential
...