Simona Halep și trofeul Suzanne Lenglen / FOTO: Raed Krishan

<!–

–>

Liderul WTA a declarat că poate juca la Singapore și că nu există riscul de înrăutățire a problemei medicale. Sportiva a subliniat că este motivată sută la sută să joace la Turneul Campioanelor și să termine și anul  pe locul 1 mondial.

John Clarke: Ai avut un an excelent.

Simona Halep: A fost cel mai bun al carierei mele, acela în care am câştigat un turneu de Mare Şlem. Să fii numărul 1 este minunat, dar e și mai bine să câștigi un Grand Slam.  Australian Open a fost de asemenea o experienţă importantă pentru mine. Mi-am forţat limitele şi am văzut că totul este  posibil. Am realizat că sunt puternică şi că pot să mă mobilizez la maximum. Cred că acel turneu m-a ajutat să cred că pot câştiga unul din turneele majore. După Melbourne am crezut cu adevărat că pot câştiga un Mare Şlem.

(w500) Simona Hal

John Clarke: Jocul consistent a fost una din caractersticile tale definitorii în acest sezon. Cum ai reuşit să menţii acel nivel al jocului?

Simona Halep: M-am bucurat mai mult să joc anul acesta. N-am mai pus  presiune negativă pe mine. Dacă faci asta (dacă pui presiune negativă, n.r), nu reuşeşti să gestionezi lucrurile.  Am trecut prin momente din astea  în drumul spre vârf. Dar experienţa şi momentele dificile m-au învăţat că dacă te bucuri de joc şi iei  fiecare moment greu  şi fiecare turneu ca pe o provocare, este mult mai mai bine.

John ClarkePregătirea psihică a fost o cheie către succesul de anul acesta?

Simona Halep: În ultimul an am lucrat cu un psiholog. Am lucrat din greu la partea de mentalitate. La acest nivel, toată lumea joacă bine. Aşa că încerc să devin mai puternică mental. Psihologul mi-a spus că trebuie să-mi controlez emoţiile şi să fiu mai pozitivă. Ea m-a învăţat să elimin gândurile negative în timpul meciurilor, prin câteva exerciţii. Asta m-a ajutat să aduc nişte îmbunătăţiri. Problema mea este că sunt negativistă – vin din România. Românii sunt cam negativişti. Se știe asta. Aici, negativismul este ceva normal.

(w400) Simona Hal

John Clarke: Această gândire pozitivă trebuie să fie și mai importantă acum, după ce  RMN-ul a dezvăluit o hernie de disc, care îți ameninţă locul 1 la sfârşitul sezonului.

Simona Halep: Sunt foarte pozitivă în acest moment, în ciuda accidentării. Simt durerea, dar sunt încrezătoare că, cu exerciţii, recuperare şi terapia fizică, totul va fi în regulă.  Nu voi înceta să joc tenis.

John Clarke: Cât de frustrant este să simţi limitările impuse de corp atunci când joci cu o accidentare?

Simona Halep: E greu să joci cu o accidentare. Mi-a fost foarte greu să joc în China, pentru că nu ştiam ce am. Eram stresată şi îngrijorată. Dar acum, când ştiu ce este periculos şi ce nu pentru mine, mi-e mai uşor să intru pe teren şi să joc cel mai bun tenis. Fiecare accidentare e dificilă, pentru că mental şi fizic încerci să-ţi protejezi o parte a corpului şi să le foloseşti mai mult pe celelalte. Şi aşa rişti noi accidentări.

(w460) Simona Hal

John ClarkeAcum, când ştii că este vorba de hernie de disc, eşti mai puţin stresată?

Simona Halep: Tocmai m-a consultat un alt medic astăzi, care mi-a spus că pot juca. Problema este acolo, discul s-a deplasat. Dar nu este periculos. Nu se deplaseză zilnic. E bine. Exerciţiile pentru a întări musculatura în acea zonă pot împinge discul înapoi sau îl pot menţine în poziţia în care este acum.  Nu e aşa de rău. Nu există riscul să se înrăutăţească.  Trebuie să-mi fac recuperarea, cu exerciţiile de bază şi terapie prin masaj. Fără tenis. Aştept turneul ca să pot juca.

John Clarke: Cât de motivată eşti să joci Turneul Final WTA şi să termini anul pe primul loc?

Simona Halep: Sunt 100% motivată. Este cel mai important obiectiv pentru mine. Voi da tot ce pot în această perioadă ca să termin pe primul loc. Pot realiza mai mult decât anul trecut. O să fie grozav.

<!–

 

–>

ŞTIRILE ZILEI

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/capital_transparent-75.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/capital_transparent-75-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
Simona Halep și trofeul Suzanne Lenglen / FOTO: Raed Krishan ...