<!–

–>

Tensiuni PSD -ALDE pe legea Offshore

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

Liderii Coaliției s-au întâlnit din nou cu membrii Comisiei de Industrie din Camera Deputaților, comisia în care s-a dezbătut cu scandal legea offshore în această săptămână. Cei de la ALDE le-au reproșat celor de la PSD cu nu i-au consultat cu privire la amendamentele depuse, dar mai ales că nu există niciun studiu de impact cu privire la modificările legislative aduse la legea offshore, dar și faptul că a fost modificată de mai multe ori iar investitorii își pierd încrederea în România și în stabilitatea legislativă din țara noastră. Ei au refuzat să voteze acest proiect la Camera Deputaților și au cerut retrimiterea proiectului la Comisii pentru a putea fi dezbătut mai mult și eventual pentru a fi modificat din nou.

Deputatul ALDE, Varujan Vosganian, spunea că acestă lege este o improvizație.

După discuțiile de joi, nu s-a ajuns la o înțelegere și s-au întâlnit vineri pentru o nouă rundă de negocieri.

Un alt subiect de discuții este o ordonanță care ar urma să modifice Legile Justiției așa cum ar fi solicitat Comisia de la Veneția. Însă potrivit informațiilor Știrilor TVR nu toate observațiile Comisiei de la Veneția ar urma să fie cuprinse în această OUG, ci doar o parte dintre acestea.

A transmis pentru Știrile TVR, Andreea Dumitrescu.

Liderii Coaliției așteaptă o soluție de la Tudorel Toader, ministrul Justiției, pentru problema protocoalelor secrete, dar și pentru problema amnistiei și grațierii.

rootstireaActualitate/Esential
<!-- --> Tensiuni PSD -ALDE pe legea Offshore ...