Preşedintele Camerei Deputaţilor și președintele PSD, Liviu Dragnea, a felicitat-o “cu toată forţa” pe premierul Viorica Dăncilă pentru prestaţia avută la dezbaterile de la Strasbourg, transmite Agerpres. Liviu Dragnea a subliniat că drepturile cetăţenilor europeni trebuie respectate în toate ţările membre, inclusiv în România, “pentru care se simte o dublă măsură”.

<!–

–>

Liviu Dragnea, reacție

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

<!–

SLIDESHOW FOTOGRAFII

–>

“Vreau să o felicit cu toată forţa pe doamna prim ministru Dăncilă pentru prestaţia de azi, pentru poziţia pe care a avut-o şi pentru demnitatea cu care a apărat poziţia României şi a apărat şi imaginea României în Parlamentul European. Am urmărit şi dezbaterea din Comisia LIBE şi am urmărit şi intervenţiile de astăzi (…) Cred că ceea ce e important să se întâmple, şi noi am solicitat mereu, este să se construiască un dialog. Dar nu să fie un dialog doar într-o singură direcţie. Trebuie ascultate argumentele fiecărei ţări. Nu cred că mai trebuie să fie date sentinţe pentru că există o campanie mai bună de manipulare sau o campanie mai agresivă dintr-o anumită parte. Şi doamna prim-ministru şi noi am spus în permanenţă că vom ţine cont de recomandările Comisiei de la Veneţia – tot timpul s-a ţinut cont. Dar în acelaşi timp nu trebuie să uităm că şi deciziile CCR din România sunt obligatorii”, a declarat Dragnea la Parlament.

Întrebat cum comentează unele declaraţii critice la adresa României ale prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, Dragnea a spus: “Putem face un concurs de opinii. Eu sunt convins că dacă dl. Timmermans va fi în continuare deschis spre dialog, aşa cum a şi spus, cum i-a spus şi doamnei prim ministru Dăncilă, o să constate şi dumnealui şi alţi oficiali europeni că România merge în direcţia bună, nu greşită”.

Liderul PSD susţine că nu se pune problema activării pentru România a articolului 7 din Tratatul Uniunii Europene, context în care a vorbit despre “dubla măsură”.

“Eu am văzut că s-a discutat foarte clar că nu se pune problema ca pentru România să se declanşeze procedurile de activare a Articolului 7. De ce? Pentru că într-o lege a fost trecut un amendament sau mai multe amendamente care au fost modificate de asociaţiile de magistraţi sau de CSM – trebuie discutat despre fiecare lucru. (…) Modul în care – cel puţin aşa e percepţia – în care începe să se vadă o dublă măsură nu este foarte corect, pentru că şi românii sunt cetăţeni europeni”, a motivat Dragnea.

El a subliniat că “este în regulă” să se vorbească la Strasbourg şi despre protestul din 10 august, dar despre toată situaţia de acolo, nu doar despre protestatari paşnici.

“Sunt foarte multe fotografii şi imagini şi filmuleţe în care arată cât de paşnici erau unii care dădeau cu pietre în jandarmi sau care dădeau foc la mobilierul urban. Deci în alte ţări forţele de ordine pot interveni împotriva unor protestatari violenţi, dar în România nu. Deci acelaşi metode folosite în toată Europa, în România nu sunt permise şi sigur că începi să pui întrebări: De ce suntem noi judecaţi aşa? De ce anumite prevederi din legile justiţiei care sunt valabile în alte ţări, la noi nu sunt valabile şi creează atâta atâta discuţii?”, a spus liderul PSD.

Dragnea a dat asigurări că se va ţine cont de toate recomandările venite de la instituţiile europene în privinţa legilor justiţiei, dar a punctat că “până la urmă Parlamentul unei ţări suverane are dreptul de a legifera”.

“Sigur că se discută despre standardele democraţiei, dar şi deciziile Curţii Constituţionale ţin cont de toate deciziile şi toate recomandările comisiei de la Veneţia de-a lungul anilor. (…) PSD este partidul care a condus guvernul care a încheiat negocierile de aderare la Uniunea Europeană (…) şi PSD un partid profund european şi nu va accepta niciodată ca România să se abată despre drumul european, dar asta nu înseamnă că nu avem dorinţa de a ne exprima dreptul pe care şi-l le exprimă fiecare ţară membră din Uniunea Europeană, dreptul de a putea legifera în acord cu regulamentele europene şi cu prevederi europene, dreptul la a avea acces la la fonduri europene, dreptul de a avea acces la acest libera circulaţie a persoanelor şi nu numai”, a mai adăugat preşedintele PSD.

Articole pe aceeaşi temă

“Bravo ei, s-a prezentat foarte bine!”, “Dăncilă s-a comportat ca un apărător al infractorilor”, “s-a prezentat o realitate paralelă”. Reacții la București după dezbaterea din PE

Dezbatere despre România în Parlamentul European. Timmermans: Nu e prea târziu să îndreptați legile. Dăncilă: Este legitim să ne întrebăm în ce fel i-a apărat MCV pe români în încălcarea drepturilor lor

Secția pentru procurori a CSM a luat act cu îngrijorare de declaraţiile publice ale prim-ministrului Viorica Dăncilă, din plenul Parlamentului European

Ministrul Justiției: Voi discuta cu oficialii Comisiei de la Veneția și vom vedea, pornind de la draftul de raport, cum putem să modificăm, să adoptăm

Dăncilă, față în față cu prim-vicepreședintele CE, Frans Timmermans. Premierul și-a exprimat dorința ca dezbaterea de miercuri din PE să fie “argumentată” și “constructivă”

UPDATE Ministrul Justiției, Tudorel Toader, după întâlnirea cu Frans Timmermans: A spus cu subiect și predicat faptul că nici nu intră în discuție problema activării Articolului 7

Îngrijorări la Strasbourg vizavi de pașii înapoi pe care îi fac autoritățile române în consolidarea statului de drept. Ce urmează după dezbaterile din comisia LIBE

Augustin Lazăr: Îngrijorarea lui Frans Timmermans este şi îngrijorarea magistraţilor români în legătură cu presiunea care se resimte asupra instituțiilor judiciare

Liviu Dragnea, despre dezbaterea din Comisia LIBE: O listă de luări de poziţii, o condamnare înainte de a se studia probele. Cred că ar trebui să se pună capăt MCV

<!–

 

–>

ŞTIRILE ZILEI

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/capital_transparent-47.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/capital_transparent-47-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
Preşedintele Camerei Deputaţilor și președintele PSD, Liviu Dragnea, a felicitat-o 'cu toată forţa' pe premierul Viorica Dăncilă pentru prestaţia avută la dezbaterile de la Strasbourg, transmite Agerpres. Liviu Dragnea a subliniat că drepturile cetăţenilor europeni trebuie respectate în toate ţările membre, inclusiv în România, 'pentru care se simte o...