Vicepremierul italian, Matteo Salvini, a reacționat dur la criticile președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, privind deficitul bugetar, politicianul italian afirmând că discută doar cu persoane “treze” și subliniind că Italia este stat “suveran” și nu acceptă “amenințările” Europei.

Comisia Europeană a criticat dur planurile financiare ale Guvernului Italiei, care ar putea conduce la creșterea deficitului bugetar peste limitele admise în zona euro.

“Trebuie să evităm situația în care Italia ar putea cere condiții speciale care, dacă vor fi acordate tuturor, ar însemna sfârșitul euro”, a declarat Jean-Claude Juncker, comparând situația Italiei cu “criza Greciei”.

Matteo Salvini, liderul formațiunii de extremă-dreapta Liga Nordului, vicepremier și ministru de Interne al Italiei, a respins imediat “amenințările” Uniunii Europene.

“Ajunge cu amenințările și insultele Europei, Italia este un stat suveran. În Italia, nu înghite nimeni amenințările lui Juncker, care acum asociază țara noastră cu Grecia. (…) Nu ne vom opri”, a declarat Matteo Salvini, potrivit publicației Il Giornale.

“Eu vorbesc cu persoane treze, care nu fac comparații care nu există. Într-o mare familie, nu există fii de categoria A și de categoria B”, a adăugat Matteo Salvini, citat de agenția de presă ANSA și de site-ul TGcom24.Mediaset.it.

“Comparând Italia cu Grecia, președintele Comisiei Europene generează nebunie pe piețele financiare. Ar putea să ne lase în pace. Înainte de a deschide gura, ar trebui să bea două pahare cu apă și să înceteze lansarea de amenințări inexistente”, a insistat Salvini.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/matteo-salvini-respinge-dur-criticile-lui-jean-claude-juncker-italia-nu-accepta-amenintari-51417.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/10/matteo-salvini-respinge-dur-criticile-lui-jean-claude-juncker-italia-nu-accepta-amenintari-51417-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv