Ortodoxe
Sf. Ier. Grigorie Luminătorul, arhiepiscopul Armeniei; Sf. Mc. Ripsimia și Gaiani
Duminica a 19-a după Rusalii

Greco-catolice
Duminica 19 dR. Sf. ep. m. Grigore luminătorul, apostolul armenilor

Romano-catolice
Duminica a 26-a de peste an
Ss. Ieronim, pr. înv.; Grigore Luminătorul, ep.

Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul, arhiepiscopul Armeniei, este pomenit în calendarul creștin ortodox la 30 septembrie.

S-a născut în Armenia, iar neamul său era înrudit cu casele regale ale Armeniei și Persiei, provenind din seminția arzacizilor.

În urma unui conflict al familiei sale cu regele armean, în urma căruia doar Sfântul Grigore și fratele său au fost salvați, ceilalți membri ai familiei fiind omorâți, a ajuns la Roma și de acolo a fost trimis în Cezareea Capadociei.

În Capadocia, Sfântul Grigorie s-a convertit la creștinism, a avut familie, soție și doi copii. După moartea soției sale, a plecat la Roma, unde a început cu dăruire să slujească viitorului rege al Armeniei Tiridat al III-lea (261-317), un înfocat adept al religiei păgâne, căruia i-a mărturisit credința sa, fără temere.

Sfântul Grigore dorea prin serviciile pe care le făcea să răscumpere păcatul tatălui său care trădase și se făcuse ucigaș al regelui Armeniei, tatăl lui Tiridat.

Întors în Armenia, ca însoțitor al regelui Tiridat, care a devenit conducător al Armeniei cu acordul romanilor, Sfântul Grigorie l-a mărturisit neîncetat pe Hristos, ceea ce a atras mânia regelui.

Pentru credința sa a fost chinuit foarte rău ani de zile, dar în urma unor vindecări miraculoase, a reușit să-l convingă pe rege de adevărul propovăduirii sale.

Sfântul Grigorie a fost hirotonit episcop în Cezareea Capadociei de către arhiepiscopul acestei cetăți, Leonțiu, iar Petru de Sevastia, frate al Sfântului Vasile cel Mare, l-a instalat ca episcop al Armeniei.

În această calitate, Sfântul Grigorie l-a botezat pe regele Tiridat, întreaga țară urmând apoi exemplul regelui, producându-se o convertire în masă.

Sfântul Grigorie Luminătorul Armeniei a propovăduit creștinismul și la perși, asirieni, mideni.

După organizarea vieții bisericești în Armenia, Sfântul Grigorie s-a dus în pustie, unde și-a sfârșit zilele sale. (sursă: vol. “Viețile Sfinților”)

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv