Cutremur în Indonezia

<!–

–>

Un cutremur violent, de 7,5 pe Richter, s-a produs, vineri, în largul insulei indoneziene Sulawesi. Mișcarea telurică a avut loc la câteva ore după un alt seism, de o intensitate mai mică.

Potrivit unui bilanț recent, sunt aproape 400 de morți și peste 500 de răniți.

Spitalele fac față cu greu sutelor de răniți.

Aproximativ 540 de persoane sunt grav rănite și cel puţin 29 au fost date dispărute

Agenția pentru diminuarea dezastrelor a anunțat că numărul victimelor ar putea crește.

Donggala, un district învecinat, a fost şi el lovit de tsunami.

Replici puternice ale seismului au zguduit orașul sâmbătă dimineaţă, după ce valuri cu înălţimi de până la şase metri au devastat oraşul turistic Palu, vineri, în urma seismelor, relatează Reuters.

Atunci când tsunami-ul a ajuns la ţărm ieri, oamenii încă erau pe plajă şi nu au fugit imediat, devenind astfel victime“, a precizat Sutopo Purwo Nugroho într-o conferinţă de presă organizată sâmbătă la Jakarta.

Sute de persoane se pregăteau să participe la un festival pe plajă, organizat pentru a celebra o aniversare a oraşului Palu. Festivalul ar fi trebuit să debuteze vineri seară.

Unele dintre persoanele aflate pe plajă au urcat în copaci înalţi de şase metri pentru a scăpa de tsunami şi au reuşit să supravieţuiască, a dezvăluit acelaşi oficial indonezian.

rootstireaActualitate/Esential
...