<!–

–>

Toamna se face inventarul autostrăzilor

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

Noul pod peste Someșul Mic, lung de 320 de metri, și un drum de legătură au fost deschise circulației după mai bine de cinci ani. Timp în care au trecut prin mâinile mai multor constructori. Viaductul este important pentru că leagă Autostrada Transilvania de 8, 7 kilometri de șoseaua rapidă, care erau gata dar nu aveau nicio utilitate.

Inaugurarea viaductului deschide circulația pe tronsonul Gilău-Nădășelu al Autostrăzii Transilvania. Această porțiune de aproape 9 kilometri a fost terminată anul trecut, însă a fost impracticabilă, tocmai din cauza lipsei acestui pod de legătură.

Șoferii pot, acum, să circule, fără întrerupere, pe un tronson de 61 de kilometri ai Autostrăzii Transilvania, de la Nădăşelu, până la Câmpia Turzii.

De la începutul anului, au mai fost dați circulației 29 de km din Autostrada Sebeș – Turda, iar bilanțul lucrărilor recepționate a ajuns la 40 de kilometri. Oficialii de la drumuri speră că până la sfârșitul lui decembrie vor fi gata încă 60.

Pentru moment, România are una dintre cele mai mici rețele de autostradă raportat la suprafață teritoriului: doar 783 de kilometri.

În comparație, Bulgaria, o țară mai mică, are peste 800 de kilometri de autostradă.

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/capital_transparent-419.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/capital_transparent-419-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
<!-- --> Toamna se face inventarul autostrăzilor ...