Discuția privind ordonanța de urgență a fost introdusă pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de guvern. Astfel, predarea limbii române în învăţământul primar în limbile minorităţilor naţionale se va face de către cadrele didactice de la clasele respective, nu de profesori de specialitate. UDMR i-a cerut lui Valentin Popa să plece de la conducerea Ministerului Educației din cauza actului care viza predarea limbii române pentru minorități. Valentin Popa a demisionat astăzi, chiar înaintea ședinței de guvern.

<!–

–>

Luiza Gireadă transmite de la Palatul Victoria

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

<!–

SLIDESHOW FOTOGRAFII

–>

Ordonanța adoptată astăzi modifică din nou situația privind cadrele didactice care predau limba română la clasele primare din învățământul pentru minoritățile naționale.

“A fost pe ordinea suplimentară a şedinţei de guvern de astăzi un proiect de ordonanţă de urgenţă de la Ministerul Educaţiei, care a fost adoptat. (…) Practic, s-a stabilit că predarea limbii române în învăţământul primar la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale se va face de către cadrele didactice de la clasele respective. Practic, se revine la situaţia de dinainte de ordonanţa simplă 9/2018”, a anunțat purtătorul de cuvânt al executivului, Nelu Barbu.

O ordonanță de urgență aprobată la finalul lunii august stabilea că e nevoie de profesori de limba română, adică de personal cu studii superioare de specialitate, care să predea aceste ore.

UDMR a fost nemulțumită de modificare. Situația punea în pericol colaborarea parlamentară între UDMR și coaliția de guvernare, a precizat Luiza Gireadă, jurnalist Știrile TVR.

Guvernul a stabilit astăzi că se revine la situația anterioară, adică învățătorii de la aceste clase primare vor preda și limba română, chiar dacă nu au studii superioare de specialitate.

Kelemen Hunor a solicitat săptămâna trecută remanierea ministrului Educaţiei. Astăzi, liderul UDMR a subliniat că așteaptă o soluționare corectă din partea guvernului chiar în cadrul ședinței de la prânz.

Valentin Popa a luat două decizii fără a-i consulta pe reprezentanţii UDMR – una privind învăţarea limbii române la clasele primare din şcolile cu predare în limba maternă şi cealaltă privind recunoaşterea comasării Universităţii “Petru Maior” cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureş.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că a discutat cu ministrul Educaţiei despre nemulţumirile minorităţilor şi a adăugat că, de data aceasta, președintele UDMR are dreptate când spune că nu va discuta alte proiecte cu cei din coaliţia de guvernare până nu sunt rezolvate problemele din educaţie.

De cealaltă parte, Valentin Popa a precizat că nu este de acord cu solicitarea UDMR de modificare a ordonanţei privind desfăşurarea orelor de limba română la clasele cu predare în limbile minorităţilor.

“Consider că limba română şi România nu sunt de negociat. Nu putem institui un monopol al predării limbii române la aceste clase de către învăţătorii care susţin orele în limbile minorităţilor naţionale. Solicitarea UDMR are un scop politic şi este mai degrabă centrată pe profesor decât pe elev. Toţi copiii din România trebuie să cunoască limba română pentru a avea o şansă să trăiască şi să muncească în România”, a subliniat el.

ŞTIRILE ZILEI

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/capital_transparent-407.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/capital_transparent-407-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
Discuția privind ordonanța de urgență a fost introdusă pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de guvern. Astfel, predarea limbii române în învăţământul primar în limbile minorităţilor naţionale se va face de către cadrele didactice de la clasele respective, nu de profesori de specialitate. UDMR i-a cerut lui Valentin...