Un adolescent, elev la un liceu din Iași, este căutat de polițiști, după ce, miercuri seara, a pulverizat spray lacrimogen într-un tramvai. Elevul era supărat pentru că echipa sa a pierdut un meci de handbal.

În urma incidentului, mai multe persoane au acuzat dureri, iar elevul a fugit.

“Am fost sesizați cu privire la un incident care a avut loc într-un tramvai ce se afla în zona Agronomie (Copou – n.r.). Din primele informații reiese că, în cursul zilei de ieri (miercuri – n.r.), ar fi avut loc o competiție sportivă între licee din Iași. După finalizarea competiției, elevi ai ambelor licee au urcat într-un tramvai, pentru a merge în zona de cazare. La un moment dat, un elev, probabil supărat că echipa sa a pierdut meciul – ar fi fost vorba despre handbal, din câte se pare – ar fi dat cu un spray iritant lacrimogen în tramvaiul respectiv”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, Anca Vîjiac.

Aceasta a adăugat că, în urma incidentului, mai multe persoane au avut dureri, iar elevul a fi fugit, fiind acum căutat de polițiști.

“Avem unele indicii în ceea ce privește suspectul și îl căutăm, pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat și a lua măsurile legale”, a încheiat Anca Vîjiac.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/elev-cautat-dupa-ce-a-pulverizat-spray-lacrimogen-intr-un-tramvai-suparat-din-cauza-unui-meci-51328.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/elev-cautat-dupa-ce-a-pulverizat-spray-lacrimogen-intr-un-tramvai-suparat-din-cauza-unui-meci-51328-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv