Compania aeriană Ryanair va anula vineri 150 de zboruri din șase țări de pe teritoriul Europei, din cauza unei greve de 24 de ore a personalului aerian din Spania, Belgia, Portugalia, Olanda, Italia și Germania, relatează BBC.

Greva din cele șase țări va afecta peste 30.000 de pasageri. La nivel european, cele 150 de zboruri anulate reprezintă aproximativ 8% din totalul zborurilor programate vineri.

Compania aeriană a transmis că „regretă sincer aceste întreruperi inutile ale transportului aerian”.

Conflictul dintre conducerea companiei și personalul aerian se bazează pe condițiile de muncă, pe care angajații le consideră dezamăgitoare.

Angajații localizați în alte țări în afară de Irlanda sunt nemulțumiți de faptul că au fost angajați sub condițiile legislației irlandeze, lucru care le blochează accesul la anumite beneficii în țara natală.

Conducerea Ryanair a transmis că este de acord să treacă la contracte locale, dar acest lucru nu va fi posibil decât anul viitor, cel mai devreme. De asemenea, transferul contractelor s-ar face sub anumite condiții, cu care angajații nu sunt de acord.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/zboruri-anulate-in-europa-din-cauza-unei-greve-ryanair-mii-de-pasageri-afectati-51317.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/zboruri-anulate-in-europa-din-cauza-unei-greve-ryanair-mii-de-pasageri-afectati-51317-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv