Noua lege a pensiilor, aflată în dezbatere, ar afecta grav drepturile angajaţilor, avertizează sindicatele. Potrivit proiectului, la calculul pensiei vor conta doar veniturile pentru care angajatorii au achitat efectiv contribuţiile sociale. Nu contează că le-au reţinut banii oamenilor. Dacă rămâne aşa, vor cere atacarea legii la Curtea Constituţională. Nemulţumiri au şi patronii, dar şi pensionarii.

<!–

–>

Controverse în proiectul Legii pensiilor

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

Zeci de mii de oameni riscă să piardă mare parte din viitoarea pensie, susțin sindicatele, din cauza legii care ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie.

Potrivit proiectului, degeaba va dovedi omul că angajatorul i-a reţinut contribuţiile sociale dacă banii nu au ajuns la stat.

Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical: “Impactul pe pensia lui calculată va fi devastator. (…) Compania Naţională a Huilei astăzi contabilizează aproape 4 miliarde de lei datorii la bugetul asigurărilor sociale. Deci contribuţiile de pensii de zeci de ani pentru mii de lucrători de acolo nu au fost virate. (…) SNCFR – 600 de milioane de lei. La fel sunt şi companii private“.

Cei care le reţin banii oamenilor şi nu-i virează statului vor fi pedepsiţi penal, le-au răspuns oficialii. La fel spuneau şi anul trecut, dar nici acum nu a apărut actul normativ.

Chiar dacă va fi penală sancţiunea, nu ştiu cu ce-l încântă pe un lucrător că 3 ani de zile cât angajatorul nu-i plăteşte el nu va avea pensie“, subliniază președintele Confederației Naționale Sindicale “Cartel Alfa”, Bogdan Hossu.

Statul ar putea recupera banii reţinuţi fără ca pensia omului să fie afectată, sau angajatul să primească de la firmă salariul brut şi să achite el dările, propun cei de la Cartel Alfa.

Au mai constatat o problemă: dacă se aplică un algoritm din proiect, 65% dintre salariaţi vor primi pensia minimă.

Şi sindicatele, şi pensionarii contestă articolul prin care valoarea punctului de pensie nu va mai fi legată de evoluţia câştigului salarial mediu brut. Pensiile încă nu au ajuns să reprezinte 45% din salariu.

Dumitru Cojanu, președintele Federației Pensionarilor “Unirea”: “Dumnealor prevăd inflaţia. Inflaţia ne vor arunca din nou în sărăcie. (…) Pensionarii aşteaptă creşterea pensiilor aşa cum este prevăzută în programul de guvernare”.

În 3 ani, pensiile ar urma să crească cu 94%. Oamenii de afaceri sunt îngrijoraţi că vor creşte şi taxele şi impozitele.

“Într-un singur an, în anul electoral, va creşte pensia cu 61%. (…) Va fi un puseu inflaţionist în acel an de cel puţin 15%” – Ovidiu Nicolescu, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România.

Pensionarii vor protesta la guvern pe 10 octombrie pentru un trai mai bun.

ŞTIRILE ZILEI

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/capital_transparent-394.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/capital_transparent-394-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
Noua lege a pensiilor, aflată în dezbatere, ar afecta grav drepturile angajaţilor, avertizează sindicatele. Potrivit proiectului, la calculul pensiei vor conta doar veniturile pentru care angajatorii au achitat efectiv contribuţiile sociale. Nu contează că le-au reţinut banii oamenilor. Dacă rămâne aşa, vor cere atacarea legii la Curtea Constituţională. Nemulţumiri...