Mai mulți turiști, o parte îmbrăcați cu haine de vară și fără posibilitatea de a-și încălzi mașinile din cauza lipsei combustibilului, au rămas blocați, marți dimineața, în mașini, în zona înaltă a Masivului Parâng, pe Transalpina, din cauza căderilor de zăpadă.

”Acțiune în derulare a salvamontiștilor din Gorj în zona înaltă a masivului Parâng pe Transalpina pentru acordarea primului ajutor și salvarea mai multor persoane surprinse azi noapte de căderile de zăpadă și rămase blocate cu autoturismele în căldarea Urdele”, potrivit Salvamont România.

Drumarii din cadrul Secției Drumuri Naționale Gorj acționează cu utilaje pentru a curăța drumul, iar salvamontiștii s-au deplasat în zonă cu o ambulanță Salvamont, apoi și-au continuat pe jos drumul pentru a ajunge în zona în care sunt blocate mașinile.

”Unele mașini nu mai au combustibil și nu mai pot face căldură, iar o parte dintre cei surprinși în ele sunt îmbrăcați de vară. Nu se știe încă numărul de persoane surprinse în mașini. Pe carosabil este așternut un strat de circa 10-15 cm de zăpadă și pe foarte multe porțiuni există formată gheață”, se arată într-o informare transmisă de Salvamont România.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/mai-multi-turisti-imbracati-cu-haine-de-vara-blocati-in-masini-din-cauza-zapezii-pe-transalpina-51298.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/mai-multi-turisti-imbracati-cu-haine-de-vara-blocati-in-masini-din-cauza-zapezii-pe-transalpina-51298-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv