<!–

–>

Noi tratamente scumpe, decontate

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

Iulia a fost diagnosticată acum trei ani cu sclerodermie, o boală autoimună, rară. Medicul i-a prescris un medicament decontat de stat.

Doctorul i-a spus că există un alt medicament care ar putea să o ajute. Un tratament prescris, potrivit prospectului, pacienților cu limfom non Hodgkin, leucemie sau poliartrită. Iulia e nevoită să plătească pentru el 10.000 de lei din trei în trei luni.

E un risc pe care mi l-am asumat şi mai mult decât atât. Eu pot să spun că mă declar foarte mulţumită că boala este în remisie, adică eram în imposibilitatea de a mă putea ridica de pe scaun. Acum sunt funcţională” – Iulia Munțescu.

Ministerul Sănătăţii vrea să deconteze medicamentele care pot fi folosite şi pentru alte indicaţii terapeutice decât cele incluse în prospect.

Pacienţii au nevoie de o recomandare din partea unui medic. După ce o obţin, vor depune dosarele la ministerul Sănătăţii. Actele vor fi analizate de o comisie formată din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătăţii şi ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului.

După ce experţii îşi vor da acordul, bolnavii vor primi tratamentele gratuit. Asta se întâmplă deja în majoritatea ţărilor europene.

Autorităţile nu ştiu exact câţi pacienţi vor putea beneficia de această măsură.

Ordinul e în transparenţă decizională pe site-ul ministerului Sănătăţii. El ar putea intra în vigoare la sfârşitul anului.

rootstireaActualitate/Esential
<!-- --> Noi tratamente scumpe, decontate ...