<!–

–>

Liviu Dragnea, după CEx

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

<!–

SLIDESHOW FOTOGRAFII

–>

Declarații Liviu Dragnea:

– nu este vorba de prima ședință în care se discută serios în PSD, am avut și altele

– nu vreau să mai avem astfel de ședințe în care vorbim despre lucruri care ar trebui să se întâmple, că ar trebui să dezbatem, dar de fapt nu dezbatem.

– s-a spus prea mult, s-a mințit prea mult, nu aveam de ce să nu supun la vot o cerere foarte importantă, eesența acelei scrisori

– majoritatea colegilor mei au avut întâlniri cu organizațiile din județ. M-au sunat din ședințe, au pus telefonul pe speaker și să aud de la colegii din judete ce puncte de vedere au. Toți colegii din județele unde s-a sunat mi-au cerut să nu renunț la funcția de conducere a partidului, cu toate că demisia este un act unilateral.

– unul dintre motivele principale era că am deschis prea multe fronturi – cu Klaus Iohannis, cu SRI, cu DNA, Min Public, SPP și cu #rezist. Le-am zis că niciodată n-o să accept ca PSD să redevină o  unealtă a acestui sistem odios. Atât cât voi mai fi în această funcție voi face tot ce pot pentru a destructura acest sistem odios care distruge zeci de vieți din România. Nuanța este alta: nu noi am deschis fornurile, ele erau deschise, nu numai împotriva noastră, ci împotriva întregii socioetății.

-tot un coleg a spus că procoalele sunt legale și că plictisim populația. dacă nu vorbim despre aceste lucruri dureroase nu vom da niciodată șansa să vorbim despre acest lucruri, de care nu se vorbește nicăieri , nici pe la vreo ambasadă.

– faptul că eu “sunt vulnerabil”. le-am cerut să spună ce se întâmplă dacă eu de mâine nu mai exist, nu mai am CNP. De a doua zi, acest sistem o să sprijine finalizarea legilor just? Nu. Pt că legile justiției, codurile penale, odată adoptate îi fac pe toți să plăteacsă, pe toi cei care au făcut rău în această țară. Toți au spus că amândouă dosarele mele sunt dosare pur politice, I-am întrb: vor ca în continuare ca un om să fie condamant la închisoare pt ca a îndemnat lumea la vot? sau pe baza unor studii sociologice? N-am primit răspuns.

– am mai văzut propuneri privind legea off-shore și a lobby-ului – este pe site la Min. întrepr Mici și Mjloc, după modeul de Austria. legea off-shore a fost adoptată la Senat, marți vrem să intrăm la votul final.

– m-am întrebat de ce colegii au susținut că trebuie să continui. Nimeni nu ar putea avea inconștiența mea să se lase ciuruit în asemenea hal și să continue lupta cu acest monstru. Indiferent dacă Dna Tarcea refuză să pună în aplicare legea, doar pt a avea un complet anume.

– despre amnistie și grațiere – pe mine nu mă interesează OUG, vor s-o dea la Guvern, este problema lor. Unii colegi au ținut presiune pt emiterea acestei ordonanțe. Premierul Dăncilă a rezistat. Nimeni nu a reușit să răspundă la o întrtebare esentțială: care e rezolvarea tuturor nenorocirilor legate de funcționarea acelor echipe mixte, de emiterea-semnarea acelor protocoale. Ce facem cu acele probe obținute nelegal? Nimeni n-a putut răspunde cum putem ridica presiunea de pe judecătorii care au dosare in rem sau in personam? Dacă răspunsul este amnistie, atunci s-o dea. Prin lege, în Parlament, susțin. Dar aceste întrebări fără răspuns nu vor putea limpezi ce s-a întâmplat în România. Groaza pt tot ce s-a întâmplat este dată de faptul că toți cei care au făcut rău vor plăti.

– am discutat ca începând de săpt următoare să suspendăm orice alegeri până după referendum. Ne întâlnim apoi în CEx.

– au fost 64 de membri prezenți. 55 de colegi pt susținerea mea, 8 împotrivă și 1 abținere a lui Gabriel Petcu.

– primarul Daniel Florea a supus la vot excluderea Gabrielei Firea. Am intervenit și am spus că nu trebuie, cu speranța că după această întâlnire toată lumea va înțelege că e bine să ne ocupăm de ceea ce am promis la alegeri. Începând de azi, nu vor mai ieși membri de partid să critice alți membri de partid sau de guvern.

Răspunsuri la întrebări:

– remaniere – în unanimitate, după referendum. Doamna prim-ministru a început o reevaluare a miniștrilor. Una din calitățile oblig. ale membrilor Guv este buna comunicare. Dacă nu are calitatea, nu trebuie să rămână în Guv. miniștrii care se ascund nu pot face parte din cabinet. oamenii au dreptul să știe ce face Guvernul pt ei. Nu mai vreau să fiu purtătorul de cuvânt al ministerelor.

– nu am cum să mă îndoiesc de atitudinea doameni Dăncilă – cinstită, loială. Foarte bine a procedat că nu a ieșit, are susținerea mea totală.

– să nu mai acceptăm de fiecare dată – mai iese cineva și mai prezintă un proiect personal, mai atacă Guvernul sau pe cineva din partid – nu putem să o ținem la nesfărșit așa. E un apel la responsabilitate.

– nu mi-a fost ușor să blochez această inițiativă.

-despre poză: n-am ascuns niciodată că am avut zeci de întâlniri cu toate instituțiile. Ponta a numit-o, dar în mandatul nostru Kovesi a plecat de la DNA. Pe canapea au stat mulți.

– plec mai gras. Am auzit că plec din țara asta. Nu plec.

– mulți colegi au foat foarte supărați pentru această categorisire. Toți membrii din CEx sunt importanți. Ideea că unii sunt mai mmebri decât alții nu e în regulă. faptul că în unele județe PSD obține mai multe voturi, nu înseamnă că nu au aceleași drepturi.

– îmi însușesc toate criticile. Trebuie să ne însușim cu toții să facă dezbateri în județe așa cum facem dezbateri la centru.

– convingerea mea este că jandarmii au acționat legal. Această acțiune a Parch general are ca obiectiv timorarea forțelor de ordine din România. N-am văzut o grabă în a ancheta pe cei care au fost agresivi.

– este o prostie să spui că un membru al Guvernului riscă un dosar penal dacă dă o ordonanță. Dna Dăncilă a spus un lucru normal: că nu se poate disucta despre ordonanță pe aamnistie. nu arespins: dacă min Just îi prezintă un proiect, atunci discutăm în partid. Eu cu doamna Dăncilă ne cunoaștem de foarte mulți ani. Așa cum ea nu mă presează, nici eu n-o presez.

Comitetul Executiv al PSD i-a dat vineri un vot de încredere lui Liviu Dragnea, după o ședință care a durat multe ore. Din cei 68 de membri ai CEx, 60 au votat pentru Liviu Dragnea și doar 8 – împotrivă, după ce, inițial, se vorbea că scrisoarea prin care i se cere demisia acestuia conține zeci de semnături.

Contestatarii lui Dragnea: Nu contează votul, ci că ne-am putut exprima, că CEx devine un organ în care se pot lua decizii.

Articole pe aceeaşi temă

Contestatarii lui Dragnea: Nu contează votul, ci că ne-am putut exprima, că CEx devine un organ în care se pot lua decizii

CEx al PSD a dat vot majoritar de încredere pentru Liviu Dragnea. Între 8 și 10 membri ai CEX au votat împotrivă, cifrele diferă de la o tabără la alta

Marian Oprişan: Nu mor de dragul lui Liviu Dragnea, dar nu poţi să vii, când nu ai vorbit niciodată în CEx, cu această scrisoare. Multe probleme nu au legătură cu realitatea

Tudose, un nou mandat pentru demisie. Paul Stănescu ar vrea ca Viorica Dăncilă să preia și conducerea PSD

Negocieri de ultimă oră în PSD înainte de CEx. Tabarele pro-Dragnea și cele împotriva lui sunt egale

Senatorul PSD Niculae Bădălău: Eu am semnat scrisoarea, eram al 25-lea, acum cinci-șase zile

Scrisoare pentru demisia lui Liviu Dragnea. Vineri va avea loc ședința CEx a PSD, iar liderul PSD anunță că nu cedează

Dragnea: “Am înţeles cea mai mare supărare din scrisoare: Să nu ne mai certăm cu Iohannis, cu SPP, cu SRI. Eu nu duc partidul să devină o unealtă a acestor instituții”

Reacţii după scrisoarea în care trei lideri PSD îi cer demisia lui Liviu Dragnea de la conducerea partidului

<!–

 

–>

ŞTIRILE ZILEI

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/capital_transparent-333.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/capital_transparent-333-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
<!-- --> Liviu Dragnea, după CEx ...