Taifunul tropical Mangkhut a ajuns în China, după ce a făcut prapăd în Filipine, unde au murit cel puţin 49 de oameni. Vântul, cu o viteza de 200 de kilometri pe oră, a smuls copaci din rădăcini și acoperișuri. Este cel mai puternic taifun care loveşte Asia anul acesta. Presa chineză l-a numit “regele taifunurilor”.

<!–

–>

”Regele taifunurilor” a ajuns în China

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

<!–

SLIDESHOW FOTOGRAFII

–>

În Hong Kong este cod roşu.

Plouă torenţial, iar vântul violent a zgâlţâit pur şi simplu toate clădirile, inclusiv blocurile de peste 10 etaje.

Mai bine de 100 de oameni au fost răniţi.

Toate magazinele sunt închise, iar în Macao, capitala mondială a jocurilor de noroc, până şi cazinourile au fost evacuate şi închise – o măsură fără precedent în istorie.

ACTUALIZARE 11.44 Bilanţul victimelor taifunului Mangkhut în Filipine a urcat la 29 de decese şi 13 persoane dispărute, a precizat un oficial guvernamental, potrivit agenției DPA, preluată de Agerpres. Taifunul a lovit duminică Hong Kong şi Macao.

24 de persoane şi-au pierdut viaţa în alunecările de teren care au avut loc în Cordillera, o regiune din nordul ţării.

Printre victime s-au aflat familii care nu şi-au părăsit locuinţele în ciuda ordinelor de evacuare, a indicat consilierul prezidenţial însărcinat cu măsurile guvernamentale de ajutorare, Francis Tolentino, în cadrul unei informări pentru preşedintele Rodrigo Duterte.

Duterte a vizitat oraşul Tuguegarao, una dintre zonele puternic afectate de Mangkhut.

“Autorităţile au făcut tot ce era posibil pentru a pune în aplicare evacuarea populaţiei, dar unele regiuni sunt foarte îndepărtate”, i-a spus Tolentino lui Duterte. “Mâine vom începe faza de reabilitare, repunerea în funcţiune a liniilor de electricitate şi a alimentării cu apă”, a adăugat consilierul.

După ce a făcut ravagii în Filipine, Mangkhut se îndrepta duminică spre China şi Hong Kong.

Autorităţile chineze au avertizat că ar putea fi cel mai mare taifun de anul acesta şi au emis nivelul maxim de alertă, cu avertizări de valuri înalte şi inundaţii.

Zeci de mii de persoane au fost evacuate.

Precipitaţiile şi vântul puternic au început deja să afecteze Hong Kong, iar autorităţile au avertizat că Mangkhut ar putea fi mai sever decât Hato, care a lovit regiunea anul trecut.

Sute de curse aeriene au fost anulate, iar transportul public a fost limitat.

Și Macao se pregăteşte pentru fenomenul meteorologic de amploare. Autorităţile au dispus inclusiv închiderea cazinourilor, astfel încât oamenii să se poată pună la adăpost. Anul trecut, taifunul Hato a făcut 10 victime în această regiune.

Comparând taifunul din Filipine cu furtuna tropicală Florence, care a adus cantităţi uriaşe de precipitaţii în statele Carolina de Nord şi Carolina de Sud din sud-estul SUA, experţii arată că Mangkhut ar putea fi cel mai sever dintre cele două fenomene, potrivit DPA.

Ernst Rauch, cercetător pe probleme de climă în cadrul Munich Re, una dintre cele mai mari companii de asigurări, a precizat că diametrul taifunului Mangkhut este mult mai amplu decât cel al lui Florence, iar viteza vântului este cu mult mai mare.

ŞTIRILE ZILEI

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/capital_transparent-230.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/capital_transparent-230-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
Taifunul tropical Mangkhut a ajuns în China, după ce a făcut prapăd în Filipine, unde au murit cel puţin 49 de oameni. Vântul, cu o viteza de 200 de kilometri pe oră, a smuls copaci din rădăcini și acoperișuri. Este cel mai puternic taifun care loveşte Asia anul acesta....