Ambasada Germaniei condamnă ferm ”orice formă de discriminare, defăimare sau duşmănie faţă de minoritatea germană şi faţă de oricare altă minoritate din România” şi a transmis, miercuri, mulţumiri tuturor celor care şi-au arătat susţinerea şi au luat poziţie împotriva acuzaţiilor ”lipsite de orice fundament” care s-au adus minorității germane, transmite News.ro. Reacţia reprezentanţei diplomatice vine după ce consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a postat pe Facebook imagini în care asocia însemnele Forumului Democrat al Germanilor din România cu svastica.

Ambasada Germaniei la București / FOTO: www.facebook.com/AmbasadaGermaniei

<!–

–>

Ambasada Germaniei a postat un mesaj pe Facebook  în care anunţă că a primit numeroase mesaje de susţinere în ultimele zile.

“Numeroşi politicieni, reprezentanţi ai minorităţilor, ai mediului de afaceri, grupuri ale societăţii civile şi persoane particulare şi-au exprimat în ultimele zilele indignarea cu privire la declaraţiile defăimătoare şi ofensatoare despre minoritatea germană şi au asigurat minoritatea germană de susţinerea lor. Multe dintre aceste reacţii de susţinere au fost transmise direct şi Ambasadei. Ambasada Germaniei le mulţumeşte în mod expres acestor susţinători”, se arată în mesaj.

De asemenea, reprezentanţii Ambasadei condamnă ferm toate acuzaţiile care s-au adus în spaţiul public.

“Dorim să profităm de această ocazie pentru a sublinia în mod clar: condamnăm ferm orice formă de discriminare, defăimare sau duşmănie faţă de minoritatea germană şi faţă de oricare altă minoritate din România. Acuzaţiile de felul celor formulate în ultimele zile sunt lipsite de orice fundament şi pentru ele nu există justificare. Le mulţumim celor care au luat hotărât poziţie împotriva acestor acuzaţii”, se mai arată în mesaj.

Deputatul FDGR Ovidiu Ganţ a spus că “o serie de membri PSD au reluat atacurile mizerabile” la adresa minorităţii germane şi a reprezentantului ei legitim în Parlament, Guvern şi relaţii internaţionale, Forumul Democrat al Germanilor din România, şi că este indamisibil că Darius Vâlcov nu a fost demis imediat de către premierul Viorica Dăncilă.

De asemenea, Ganţ i-a cerut în plenul Camerei lui Liviu Dragnea să se delimiteze de declaraţiile unor asemenea membri PSD, inclusiv de cele ale fostului ministru Liviu Pop.

Luni, grupul parlamentar al minorităţilor naţionale i-a solicitat printr-o scrisoare premierului Viorica Dăncilă demiterea consilierului Darius Vâlcov, după postarea în care acesta asocia însemnele Forumului Democrat al Germanilor cu svastica.

Consilierul premierului, Darius Vâcov, a postat duminică pe pagina sa de Facebook un clip video care sugerează că #rezist şi Forumul Democrat al Germanilor din România sunt organizaţii naziste. În montaj apărea şi o fotografie cu preşedintele Iohannis, pe care îl asemăna cu Hitler.

Pe 23 august, senatorul PSD Liviu Pop a afirmat la un post de știri că preşedintele Klaus Iohannis a condus o organizaţie care este un “continuator” al unui grup nazist. Fostul ministru al Educaţiei a spus că are aceste informaţii “de pe net”.

<!–

 

–>

ŞTIRILE ZILEI

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/capital_transparent-63.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/09/capital_transparent-63-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
Ambasada Germaniei condamnă ferm ”orice formă de discriminare, defăimare sau duşmănie faţă de minoritatea germană şi faţă de oricare altă minoritate din România” şi a transmis, miercuri, mulţumiri tuturor celor care şi-au arătat susţinerea şi au luat poziţie împotriva acuzaţiilor ”lipsite de orice fundament” care s-au adus minorității germane,...