Cele mai avansate avioane de luptă din lume, F-22 Raptor, au ajuns, luni, Baza Aeriană de la Câmpia Turzii, pentru a lua parte la exercițiul Dacian Eagle 2018, ministrul Apărării Mihai Fifor declarând că acest lucru reprezintă o confirmare a solidității relațiilor între SUA și România.

„Nu se întâmplă foarte des ca F-22 Raptor, cel mai avansat avion de luptă din lume, să aterizeze în România. Este, în fapt, a doua oară când aviatorii militari români se instruiesc în zbor, în spațiul aerian al României, împreună cu această platformă de vârf a tehnologiei aeronautice, după momentul aprilie 2016, când, la Mihail Kogălniceanu, F-22 ateriza pentru prima dată pe o bază aeriană din Europa de Sud-Est. Faptul că acest lucru se întâmpla pe pământ românesc reprezenta o confirmare a solidității relațiilor de colaborare în plan militar între România și Statele Unite, atât în dimensiunea bilaterală – sub auspiciile parteneriatului strategic, cât și în cadrul NATO”, a spus Mihai Fifor, ministrul Apărării.

Fifor a reamintit poziția fermă a Guvernului și a Parlamentului României de a-și îndeplini angajamentele care decurg din statutul de membru NATO.

„Suntem prezenți, cu efective importante, în Afganistan, în Balcanii de Vest și în alte zone în care Alianța Nord-Atlantică proiectează stabilitate și securitate. Consecvenți principiului distribuirii echitabile a responsabilităților față de securitatea colectivă, alocăm, prin decizia Parlamentului și a Guvernului, două procente din PIB apărării, pentru al doilea an consecutiv, conform angajamentelor asumate, fiind una dintre cele șase țări NATO care au reușit atingerea acestui prag. În același timp, doresc să reafirm aprecierea deosebită în ceea ce privește angajamentul Statelor Unite față de apărarea colectivă a NATO în general și a regiunii noastre, în special, pe toate dimensiunile spațiului de securitate – aeriană, terestră și navală”, a scris ministrul pe pagina de facebook.

Fifor a mai spus că în cadrul antrenamentelor, piloții români au avut posibilitatea, luni, să se antreneze la manșa avioanelor F-16 Fighting Falcon din dotarea Forțelor Aeriene Române, alături de echipajele avioanelor de luptă americane F-22 Raptor.

„În cadrul secvenței de antrenament de astăzi (luni – n.r.), de la Câmpia Turzii, piloții români au avut posibilitatea de a se antrena, la manșa avioanelor F-16 Fighting Falcon din dotarea Forțelor Aeriene Române, alături de echipajele avioanelor de luptă americane, F-22 Raptor, KC-135 Stratotanker, dar și F-15, aeronave de luptă staționate din luna iunie la Câmpia Turzii, unde se desfășoară, până în 15 septembrie, exercițiul Dacian Eagle 2018. Toate aceste activități de instruire în comun contribuie în mod direct la creșterea interoperabilității între militarii români și americani, la consolidarea relațiilor de cooperare și colaborare și, implicit, la sporirea securității în regiunea noastră. Cu adevărat am putut spune astăzi, la Câmpia Turzii: We are NATO!”, a mai spus ministrul.

Două avioane de tip F-22 Raptor, un avion cisternă KC-135 Stratotanker și circa 15 membri ai echipajelor aparținând Forțelor Aeriene ale SUA au desfășurat luni, activități de antrenament în comun cu avioanele F-16 ale Forțelor Aeriene Române, din Baza 86 Aeriană Borcea, precum și cu avioanele americane F-15 staționate temporar la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii – care iau parte la exercițiul Dacian Eagle 2018.

Avioanele F-22 provin din Escadrila 95 de Vânătoare, Unitatea 325 de Vânătoare din Baza Aeriană Tyndall, Florida, și au sosit în Europa la începutul lunii august, iar avionul cisternă KC-135 Stratotanker provine de la Unitatea 100 de Alimentare Aeriană din Baza Forțelor Aeriene Regale de la Mildenhall, Marea Britanie.

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv