<!–

–>

192 de plângeri împotriva Jandarmeriei

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

–>

Embed:

Link:

“În dosarul privind anchetarea evenimentelor ce au avut loc cu ocazia mitingului organizat în București, zona Piața Victoriei, în data de 10.08.2018, evenimente care au avut ca rezultat rănirea mai multor persoane, numărul plângerilor înregistrate a ajuns la 206, fiind efectuate până în prezent 81 de audieri”, a anunțat Parchetul General miercuri seara târziu.

Procurorii militari nu au primit nici acum de la Prefectură ordinul de intervenție din seara protestului, deși l-au cerut sâmbătă, a doua zi după violențe. Au analizat însă planul după care au acționat forțele de ordine și în urma căruia au fost răniți aproape 500 de oameni.

Procurorii militari nu au date privind concentrația și compoziția gazelor care au fost folosite de jandarmi. Oamenii care au fost la protest le-au spus procurorilor, la audieri, dar și medicilor de la camera de gradă, că au dureri foarte mari după ce au inhalat gazele iritante. În tot acest timp, Jandarmeria asigură că folosește substanțe cumpărate de la producători autorizați.

Precizările Jandarmeriei:

Referitor la informațiile apărute în spațiul public privind substanțele iritant lacrimogene, Jandarmeria Română face următoarele precizări:

Gazele iritant lacrimogene folosite de Jandarmeria Română în diferite dispozitive ( spray de mână, pulverizator de capacitate mărită sau cartușe iritant lacrimogene ) sunt achiziționate de către instituția noastră exclusiv de la producători autorizați și certificați conform legii.

Menționăm totodată că aceste substanțe sunt folosite de majoritatea forțelor de poliție și jandarmerie europene

Șeful Parchetului militar a explicat încă o dată că procurorul din subordinea lui nu a făcut vineri parte din centrul mobil de comandă.

Într-un mesaj public, procurorul general al Romaniei dă asigurări că anchetele aflate în lucru vor clarifica toate suspiciunile privind felul în care au acționat oamenii cu putere de decizie ai Jandarmeriei, ce muniție au folosit forțele de ordine și cum au executat ordinele primite de la superiori. Augustin Lazăr promite că procurorii vor avea la dispoziție toate resursele necesare ca să soluționeze dosarele într-un termen rezonabil.

Mesajul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Augustin Lazăr, cu privire la anchetarea evenimentelor din data de 10/11 august 2018:

Văzând dezbaterile publice privind evenimentele violente ce au avut loc în noaptea de 10/11 august 2018 cu ocazia manifestației din București, domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dorește să asigure opinia publică  cu privire la luarea tuturor măsurilor legale pentru realizarea unor anchete imparțiale și efective în cauzele penale aflate pe rolul parchetelor și care vizează vătămarea unor persoane din rândul participanților sau al forțelor de ordine, în scopul clarificării modului în care s-au derulat evenimentele, al aflării adevărului despre faptele și persoanele implicate, precum și al stabilirii responsabilităților legale.

Anchetele au ca obiectiv analiza și clarificarea tuturor suspiciunilor privind modul în care au acționat persoanele având funcții de decizie, dotarea și uzul categoriilor de echipamente, armament și muniție, în contextul unei manifestări publice, analiza ordinelor și a modului de executare a acestora.  Investigațiile vizează, în acest stadiu, clarificarea eventualelor fapte de neglijență în serviciu și a suspiciunilor de purtare abuzivă, pe parcursul acțiunii jandarmilor, respectiv întrebuințarea, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de expresii jignitoare, amenințarea și lovirea sau alte violențe. Anchetele privesc, de asemenea, orice violențe, furturi, distrugeri, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, comise de persoane participante la manifestație.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție transmite un mesaj de încredere în profesionalismul și imparțialitatea procurorilor angrenați în anchete, cărora li se asigură resursele necesare pentru clarificarea faptelor și soluționarea dosarelor într-un termen rezonabil

Articole pe aceeaşi temă

Prim procurorul Parchetului Militar: Colegul nostru se afla în zona protestelor, în drum spre domiciliu. Nu a făcut parte din centrul de comandă

Bărbatul care ar fi furat arma femeii jandarm a fost arestat

Ancheta continuă în cazul violențelor din 10 august. 14 noi plângeri penale la Parchet “Vedeam fața acelui om (…) și dincolo de lovituri, plăcerea aceea de a mă lovi”

Studiile arată că expunerea pe termen lung la gaze lacrimogene poate duce la pierderi de sarcină, complicații pulmonare, afectare hepatică sau cardiacă

Și jandarmii depun plângeri. Oamenii legii spun că au fost loviți cu pietre, bile și bare metalice, pe 10 august

Ministrul de Interne va fi audiat, marțea viitoare, în Parlament. Carmen Dan va da explicații despre mitingul din 10 august

Ultima zi de interimat la conducerea Jandarmeriei pentru Sebastian Cucoș. Președinția așteaptă concluziile privind acțiunile în forță de la protestul diasporei

C. Dan: Jandarmeria a coordonat intervenția sub supravegherea unui procuror militar. Prim procurorul Parchetului Militar a negat, Jandarmeria a dat un nume. AICI Procesul verbal

Prima reacție a șefului Jandarmeriei, Sebastian Cucoş, după incidentele din Piața Victoriei: Colegii mei și-au făcut datoria și merită respect

Suspectul care ar fi furat arma femeii jandarm a fost prins de polițiști. Arma nu a fost recuperată încă

Cei doi jandarmi răniți la protestele de vineri au fost externați marți de la Spitalul Floreasca

Politicieni din Austria, preocupaţi de situaţia politică din România. Declarații privind capacitatea Bucureştiului de a exercita Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene

A patra zi de proteste în Piața Victoriei. Momente de liniște înainte de aprinderea lanternelor, la ora 21.00. Prezența jandarmilor a fost redusă

<!–

 

–>

ŞTIRILE ZILEI

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/08/capital_transparent-224.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/08/capital_transparent-224-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
<!-- --> 192 de plângeri împotriva Jandarmeriei ...