Studenții condamnă violențele de vineri din Piața Victoriei și spun că agresivitatea verbală nu poate reprezenta o justificare pentru intervenția brutală a jandarmilor, ei condamnând și lipsa de reacție a autorităților în fața agitatorilor.

„Agresivitatea verbală a unor participanți nu poate constitui în niciun caz o justificare pentru intervenția brutală a forțelor de ordine. De asemenea, lipsa de reacție a autorităților statului român în fața agitatorilor care au provocat inițial violențele ne aduce aminte de modul în care acestea au acționat în data de 13 iunie 1990. Facem un apel la calm. În anul Centenar, România ar trebui să celebreze un veac de existență. Să marcăm momentele de frumoasă amintire, respectiv greutățile care au marcat poporul român în acest răstimp. Nu putem privi spre viitor într-o societate mai divizată, poate, ca niciodată. Discursul public a ajuns în aceste zile la un nivel intolerabil de jos, indiferent de opțiunile politice ale cetățenilor. Avem speranța că putem reuși să ne regăsim decența și să revenim la o atmosferă de normalitate”, precizează reprezentanții Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România.

Aceștia mai solicită autorităților să ancheteze evenimentele petrecute în cursul zilei de vineri.

„Este inacceptabil ca forțele de ordine să se îndrepte cu o asemenea violență împotriva propriilor cetățeni. Este inacceptabil ca acestea să își dea concursul pentru a crea un sentiment de spaimă și frică generalizată. Suntem alături de persoanele care au necesitat îngrijirile medicilor în urma incidentelor care au avut loc aseară”, mai spune sursa citată.

De asemenea, și studenții de la SNSPA dezaprobă violențele din Piața Victoriei.

„Comunitatea academică a SNSPA condamnă cu fermitate violențele de stradă, indiferent din partea cui vin, și provocările mai mult sau mai puțin coordonate, menite să creeze un climat de ură și distrugere. Facem un apel la calm și înțelegere, la respectarea legii, a principiilor democratice și constituționale și ne exprimăm speranța că drepturile cetățenilor sunt respectate”, spun reprezentanții SNSPA, printr-o informare de presă.

Comenteaza aceasta stire

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv