În Capitală, încă de dimineaţă oamenii au reluat protestele, iar la prânz au fost noi incidente cu jandarmii. După violenţele de aseară, manifestanţii s-au mobilizat din nou pe reţelele de socializare, ca să umple şi în această seară Piaţa Victoriei, cu un mesaj ferm pentru guvernanţi: “Nu plecăm până nu plecaţi”.

<!–

–>

A doua zi de proteste. Adelin Petrișor, pentru Telejurnalul de la ora 19.00

EMBED VIDEO
LINK CU VIDEO

<!–

1 comentarii

–>

Embed:

Link:

ACTUALIZARE 20.10 Jurnalistul Adelin Petrișor a transmis pentru Telejurnalul de la ora 20.00, din apropierea străzii Paris: protestul este pașnic până în acest moment. manifestanții sunt de ordinul miilor, mai puțini decât ieri la aceeași oră. Sunt încă grupuri mari care vin în Piață. Au venit și reprezentanți ai diasporei, cu steaguri din diverse țări europene.

ACTUALIZARE 19.15 Oamenii nu s-au speriat după intervenția brutală de vineri a jandarmilor și au venit din nou, bătrâni, femei, copii. Protestatarii filmează cu telefoanele mobile tocmai pentru a avea probe în cazul unor noi violențe, a transmis Alexandru Costache, aflat în mijlocul protestatarilor.  Un protestatar distribuie măști de gaze celor din Piață. O echipă a Primăriei strânge bordurile desprinse din caldarâm pentru a nu fi folosite în eventuale violențe.

ACTUALIZARE 19.10 În Piața Victoriei sunt în jur de 1500 de protestatari, potrivit jurnalistului Adelin Petrișor, care a transmis de la fața locului pentru Telejurnalul de la ora 19.00. Sunt surse care vorbesc despre o mobilizare a unor huligani din diversele galerii de fotbal bucureștene.

ACTUALIZARE 18.45 Bulevardul Kiseleff și Bulevardul Iancu de Hunedoara au fost închise circulației.

ACTUALIZARE La ora 16.10, pe trotuarul de pe partea cu muzeul Antipa, a fost depistat un demonstrant având asupra sa un cuțit. Acesta este dus la secție.

ACTUALIZARE 13.30 Aproximativ 200 de persoane sunt în Piața Victoriei. În momentul în care jandarmii au venit să monteze garduri, s-au produs busculade, incidente violente cu jandarmii. Unul dintre protestatari a fost ridicat de forțele de ordine. jandarmii au reușit să-și amplaseze gardurile.

Sâmbătă, la ora 18.00 se anunță un nou protest în Piața Victoriei. La momentul transmiterii acestei știri, deja cîteva zeci de persoane se află în piață.

“Se anunță și astăzi proteste, continuăm să-i avertizăm pe cei care doresc să participe să fie receptivi la ce transmitem noi, pentru că se expun unor riscuri. Persoanele care doresc să manifeste civilizat să se delimiteze de persoanele violente, să facă pasul înapoi când li se cere acest lucru” au precizat reprezentanții Jandarmeriei într-o conferință de presă susținută sâmbătă dimineața.

Au fost violenţe extreme vineri seara în Piaţa Victoriei, la mitingul diasporei. Parchetul Militar anchetează incidentele și intervenția jandarmilor.

Protestul paşnic al Diasporei, la care au participat peste 100 de mii de oameni, a degenerat în lupte de stradă, după ce grupuri de agitatori s-au luat la bătaie cu jandarmii şi au provocat incendii pe bulevarde.

Forţele de ordine au intervenit şi au golit Piaţa. Au folosit sprayuri şi grenade cu gaze lacrimogene, dar şi tunul cu apă.

Sute de oameni, printre care şi 35 de jandarmi, au fost răniţi şi câteva zeci au ajuns la spitale. O femeie-jandarm a fost rănită după ce, împreună cu un coleg, a fost prinsă de huligani şi bătută crunt.

A fost furată şi o armă.

Jandarmii au precizat că intervenţia lor a fost pe deplin justificată şi aprobată de Prefectul Capitalei.

Articole pe aceeaşi temă

Reacții în presa străină, după protestul de vineri al diasporei. The Economist: S-au întors furioși

Violențe extreme la mitingul diasporei din 10 august. Jandarmii explică de ce au intervenit în forță. Filmul evenimentelor

Ministrul Sănătății, la Floreasca: Femeia-jandarm este foarte bine. Nu are fractură de coloană cervicală. Și ministrul de Interne a fost la Floreasca

Ministrul de Interne, Carmen Dan: Intervenția în forță a fost justificată; nimeni nu poate acuza Jandarmeria că a aplicat legea. Instigărilor la violență din ultimele zile li se va răspunde pe măsură

Preşedintele Iohannis: Condamn ferm intervenţia brutală a Jandarmeriei. Ministrul de Interne trebuie să dea urgent explicaţii

PSD solicită președintelui Iohannis să își ceară scuze pentru afirmațiile “sale iresponsabile împotriva Jandarmeriei”. Dragnea: Iohannis, sponsorul politic al violenței

Parchetul București și Poliția Capitalei au deschis dosar penal pentru agresarea a doi jandarmi, furtul unei arme și tulburarea ordinii publice

SRI: Eduard Hellvig a vorbit cu Viorica Dăncilă și i-a reamintit că toate informațiile deținute de Serviciu au fost transmise operativ structurilor MAI

Premierul Viorica Dăncilă a solicitat un raport complet referitor la provocarea violențelor din Piața Victoriei

Reacțiile politicienilor. Președintele Iohannis și Opoziția condamnă intervenția dură a jandarmilor din Piața Victoriei

Procurorii militari au deschis dosar penal cu privire la modul de intervenţie al jandarmilor şi incidentele petrecute la manifestaţia din Piaţa Victoriei

Președintele Klaus Iohannis cere anchetă penală, după intervenția Jandarmeriei în timpul protestului de vineri din Capitală

Conferinţă de presă a Jandarmeriei despre violenţele de la miting. Ordinul de intervenţie în forţă a fost primit de la prefectul Capitalei

Intervenție în forță în Piața Victoriei, la protestul diasporei. Peste 420 de persoane au avut nevoie de îngrijiri. O femeie jandarm a fost bătută. Două arme au fost furate

Președintele Klaus Iohannis: Condamn ferm intervenția brutală a Jandarmeriei

Lungul drum spre protest. Românii din diaspora au parcurs mii de kilometri pentru a participa la miting

Jandarmeria, despre mitingul diasporei: Nu vom accepta niciun fel de insubordonare civică sau acțiuni violente care urmăresc destabilizarea ordinii de drept

Pregătiri pentru mitingul diasporei de vineri. Conaționali din Italia, Germania sau Anglia s-au întâlnit deja la Timișoara

<!–

 

–>

ŞTIRILE ZILEI

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/08/capital_transparent-152.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/08/capital_transparent-152-300x164.pngrootstireaActualitate/Esential
În Capitală, încă de dimineaţă oamenii au reluat protestele, iar la prânz au fost noi incidente cu jandarmii. După violenţele de aseară, manifestanţii s-au mobilizat din nou pe reţelele de socializare, ca să umple şi în această seară Piaţa Victoriei, cu un mesaj ferm pentru guvernanţi: 'Nu plecăm până...