Criminalul care a ucis în bătaie, cu sânge rece, o ieşeancă în vârstă de 16 ani, a ajuns în arestul Poliţiei. Este vorba chiar despre iubitul tinerei, cu 4 ani mai mare decât ea. Individul a recunoscut crima și a fost reținut. Potrivit unor surse din anturajul celor doi, relația lor era departe de a fi una liniştită, tensiuni şi scandaluri existând la tot pasul. Mai mult, sunt voci care spun că fata se temea pentru viaţa ei, de fiecare dată când venea vorba de iubitul ei cu patru ani mai în vârstă, motiv pentru care intenţiona să-l părăsească. Cei doi erau împreună de 3 ani și de o lună s-au mutat în casa tatălui tânărului, în satul Hălăuceşti din Iași.

”Au dormit la mine acasă de o lună de zile. Se înțelegeau. Nu știu ce a avut de s-a luat de ea așa”, a mărturisit reporterilor Ion Manole, tatăl suspectului căruia nu-I vine să creadă că fiul său a putut comite o astfel de crimă.

”Eu nu cred că a făcut așa ceva. Sunt tatăl lui și nu cred nu îmi vine a crede.”

Poliţiştii au reconstituit filmul asasinatului. Îndrăgostiții au plecat să se plimbe în pădurea de la marginea satului. La un moment dat, tânărul de 20 de ani s-a întors agitat și repeta obsesiv că iubita lui de 16 ani are nevoie de ajutor. Le-a spus localnicilor că fata a intrat în comă, dar nu știe de ce.

Adolescentă de 16 ani, găsită moartă pe câmp, în Iași. Iubitul ei a recunoscut că a ucis-o

Oamenii au sunat la 112, iar unii dintre ei s-au dus la locul faptei. Au găsit-o pe adolescentă fără suflare și plină de lovituri pe corp. Eforturile paramedicilor s-au dovedit a fi însă inutile. Fata nu a mai putut fi salvată.

Tânărul a fost dus la secție și interogat ore întregi. Inițial nu a recunoscut nimic. Într-un final, a mărturisit că a bătut-o pe iubita lui până a lăsat-o fără suflare.

Suspectul a fost reținut și riscă 20 de ani de închisoare pentru omor.


Tag-uri:
A RECUNOSCUT, asasinul, fetei, 16 ani, Iasi, noaptea, gratii, retinut


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/07/button-share-856.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/07/button-share-856-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Criminalul care a ucis în bătaie, cu sânge rece, o ieşeancă în vârstă de 16 ani, a ajuns în arestul Poliţiei. Este vorba chiar despre iubitul tinerei, cu 4 ani mai mare decât ea. Individul a recunoscut crima și a fost reținut. Potrivit unor surse din anturajul celor doi,...

Preluat de la EVZ