Întrebat dacă forţele democratice ar trebui să intervină în privinţa legilor justiţiei din ţările membre NATO sau UE, ambasadorul american a declarat: „România încearcă să îşi consolideze instituţiile democratice, inclusiv un sistem judiciar independent. În anumite momente, când am fost îngrijoraţi, am încercat, în privat, dar şi public, să ne facem cunoscute grijile. Recent, legat de securitatea cibernetică, terorism şi crima organizată”.

El a făcut referire şi la investitorii americani, prezenţi în fiecare sector economic din România şi a spus că a îndemnat mereu Guvernul să fie mult mai predictibil: “Oricând pot fi făcute îmbunătăţiri. Am îndemnat mereu Guvernul să fie mult mai predictibil în ceea ce priveşte economia, taxele, să fie mai stabil şi transparent privind modificările şi să se consulte cu comunitatea de afaceri”.

De asemenea, Klemm a mai criticat modul în care Parlamentul a adoptat Legea offshore, care reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, spunând că au fost încălcate toate principiile transparenţei şi negocierii şi că „este îndoielnic”. „Această lege a fost prezentată prima dată spre vot luni la ora 15.00 şi adoptată la 22.00″, a afirmat diplomatul american, scrie stirileprotv.ro.

“Din păcate, nu toate aceste reglementări au fost făcute uniform de recentele guverne. Săptămâna trecută, spre exemplu, Parlamentul a adoptat o nouă lege privind exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră. Preşedintele nu a promulgat-o încă, aşa că trebuie să am grijă. Dar această lege a fost prezentată prima dată spre vot, luni, la ora 15.00, şi adoptată la 22.00. A fost foarte rapid, dar a încălcat toate principiile transparenţei şi negocierii. Este îndoielnic”, a declarat Klemm.

Hans Klemm a fost prezent sâmbătă la Festivalul de Film şi Istorii Râşnov, unde a participat la o dezbatere alături de Michele Ramis, ambasadoarea Franţei, şi Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei.


Tag-uri:
hans klemm, ambasadorul sua, legea offshore, gaze marea neagra, vor legeqa offshore, parlament, nato


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/07/button-share-855.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/07/button-share-855-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialPolitica
Întrebat dacă forţele democratice ar trebui să intervină în privinţa legilor justiţiei din ţările membre NATO sau UE, ambasadorul american a declarat: „România încearcă să îşi consolideze instituţiile democratice, inclusiv un sistem judiciar independent. În anumite momente, când am fost îngrijoraţi, am încercat, în privat, dar şi public, să...

Preluat de la EVZ