– Dan Andronic: Iar facem o paranteză prea mare, chiar dacă este interesantă. Aș vrea să nu pierdem firul din 1991, mai ales că spuneți că predarea „fantomelor” în 1994 este strâns legată de acest moment. Rezum: la Cotroceni are loc o întâlnire pe tema aderării la NATO și UE, Ion Iliescu vă dă mandat să discutați cu americanii, iar dumneavosatră începeți tatonările. Noul ambasador John R. Davies jr, pare surprins inițial de intenția României. Ce a urmat?

– Ioan Talpeș: Ambasadorul John R. Davies jr. mi-a spus că va face tot posibilul să ne faciliteze un contact mai deschis la nivelul administrației americane de la Washington. N-a mers atât de bine cât îmi doream. Am început să avem întâlniri, chiar săptămânale, cu diverși responsabili. Se deschiseseră, dar nimic mai mult. Cred că-l impresionasem pe ambasadorul SUA atunci când i-am spus încă de la prima întâlnire că mă bucur că a venit la București pentru că asta înseamnă că România mai are o șansă.

– De ce?

– Și el m-a întrebat același lucru. Eu știam ce făcuse în misiunea diplomatică anterioară, din Polonia, unde fusese omul care participase activ la tot ceea ce însemnase schimbare la Varșovia, în sensul occidentalizării (n.n. John R Davies jr fusese ambasadorul SUA în Polonia în perioada 1988-1990).

– Da, dar totuși Polonia avea un cu totul alt istoric decât România. A avut un lider, Lech Walesa, care era diferit de Ion Iliescu, condusese cea mai mare mișcare de protest, Solidarnosc.

– Știți că s-a dovedit ulterior că acesta a avut anumite relații cu serviciile secrete…

– Da, dar a fost un președinte benefic pentru Polonia. Este ca și când v-aș spune de relația lui Ion Iliescu cu KGB, iar dumneavoastră mi-ați spune că așa este, dar că a fost un președinte bun.

– Eu sunt convins că domnul Ion Iliescu nu a fost pe filieră KGB.

– Dar pe ce filieră a fost?

– Nu, nu, pe nici o filieră. Domnul Ion Iliescu este un personaj care își asumă, nu fuge de responsabilitate.

– Mi se pare că îi dați prea mult credit fostului președinte al României. Nu este o reacție de loialitate dusă la extrem?

– Eu am toate motivele să-i fiu loial domnului Ion Iliescu pentru ceea ce a făcut pentru România. În rest, noi doi nu avem o relație personală. Cred că și-a dat seama că sunt un adevărat patriot și din acest motiv este singurul care m-a susținut în toate demersurile pe care leam făcut. Nu înseamnă că ceilalți aveau alte opțiuni, nu-i acuz, dar își făceau jocurile lor. Domnul Ion Iliescu, nu!

– Deci aveți o reacție simbiotică.

– Credem în aceleași lucruri, cu o mică diferență! Pe care i-am spus-o în față. Pe domnul Ion Iliescu nu-l poți scoate din ceea ce se cheamă datoria lui față de Partid. Odată, i-am spus care-i diferența dintre noi doi: domnule Președinte, ceea ce cred eu despre Țară, dumneavoastră credeți despre Partid! La care mi-a spus: să te văd pe tine cum ții o țară, dacă nu ai un partid puternic.

– Iar eu v-aș spune: să vă văd cum vă descurcați fără un Iliescu puternic! Deci tot la Partid ajungem…

– Domnul Ion Iliescu, spre deosebire de mine, este un personaj care operează mai subtil, care nu declanșează mai multe dispute în același timp. Este maestru în treaba asta. Am avut odată o controversă aprinsă pe teme politice, eu susțineam că trebuie să facă cu totul altfel decât îi spuneau ceilalți. Ne-am contrazis destul de tare, m-a dat afară din birou. Pe drumul spre întâlnirea cu oamenii politici trebuia să treacă pe lângă biroul meu. I-am ieșit în întâmpinare și i-am spus: nu știu cât de inteligent credeți dumneavostră că sunt, dar vreau să vă spun că sunt mult mai inteligent decât vă închipuiți. Faceți cum vă spun eu și va fi bine. S-a oprit, a zâmbit și mi-a zis: dar tu ce părere ai despre Președintele tău?

– Și dumneavoastră modest, dar și Ion Iliescu era modest…Haideți înapoi la NATO, România, predarea „fantomelor”. Pe parcursul discuțiilor noastre v-ați argumentat gestul spunând că făcea parte dintr-un angrenaj, că nu trebuie judecat izolat.

– Absolut. Acest moment al „fantomelor” este, așa cum ați sesizat corect, doar un moment în cadrul politicilor României. Ei ajunseseră să facă credibilă noua politică a României, sau nu. Și acesta a fost un moment inițiatic.

– Înțeleg, dar atunci de ce vă atacă chiar oamenii care au stat în jurul lui Ion Iliescu? Șerban Nicolae, Eugen Mihăiescu…

– De papagali.

– Toți erau papagali, numai dumneavoastră nu. Președintele Emil Constantinescu avea în jur papagali, Președintele Ion Iliescu avea în jur papagali…

– Președintele Ion Iliescu avea în jur niște oameni buni, dar ăștia care atacă sunt niște papagali. Habar n-au ce a făcut Ion Iliescu, nici de ce a făcut. Președintele Ion Iliescu este un diplomat fabulos, nu a acționat așa cum am acționat eu, care mi-am creat o grămadă de dușmani. Dar cineva trebuia să o facă.

– Vorbim de oameni extrem de apropiați de Ion Iliescu, chiar și de unii membri ai administrației americane. Am publicat un pasaj din cartea lui Eugen Mihăiescu care relatează un dialog pe care l-a avut cu Strobe Talbot și care nu vă este favorabil deloc.

– Este una din cele mai mari minciuni ale lui Eugen Mihăiescu. Personajul acesta m-a urât în substanța lui, pentru că domnul Ion Iliescu nu l-a băgat în seamă cu adevărat niciodată. Și credea că eu sunt cauza. Numai că v-am explicat că Ion Iliescu era un diplomat formidabil. Știa că este bine să-l asculte pe Eugen Mihăiescu pentru că transmitea niște mesaje din anumite medii.

– La ce vă referiți, pentru că aveți din nou acel aer misterios.

– Orice era posibil în jurul lui Eugen Mihăiescu, dar asta nu înseamnă că el era spion. Pot să bănuiesc însă că era agent de influență și a făcut parte și dintr-un mare joc de influență al celor două lumi care și-au dat mâna în 1989. A făcut parte din jocul de apropiere firească dintre Moscova și Washington, nu dintre București și Washington.

– Eugen Mihăiescu era un personaj cunoscut, era unul din cei mai apreciați graficieni din Statele Unite, făcea coperți la Time, la Newyorker, New York Times…

– Haideți să fim serioși! De ce nu a mai publicat și după 1989? Mihăiescu trebuia să fie scos în față, făcea parte dintr-un posibil proiect. Eu vă întreb pe dumneavoastră de ce nu a mai fost ce a fost înainte de 1989. El m-a urât pentru că eu am intervenit atunci când i-a cerut domnului Ion Iliescu să fie numit ambasador la Moscova, în al doilea mandat. Și chestia asta nu mi-o poate ierta. Pentru că domnul Ion Iliescu avea obiceiul de a spune: mi-a zis Talpeș! (n.n. că nu e bine să te duci la Moscova). Într-adevăr, eu i-am spus pentru că aveam niște informații, niște chestii d-astea. Mai ales că noi atunci ne aflam în niște negocieri foarte serioase cu Rusia.

– De ce dacă noi eram atât de dornici să intrăm în NATO, iar pentru aceasta trebuia să avem tratate de bună vecinătate cu Ucraina, Rusia, Ungaria, de ce în 1996, atunci când a venit ministrul de externe al Federației Ruse, Evgheni Primakov, l-ați cazat la Lido, după care l-ați anunțat că nu se mai semnează tratatul de bună vecinătate? A fost un gest greu de calificat și care a lăsat urmări adânci.

– Vreau să vă liniștesc că eu am fost cel care s-a dus la Moscova, în 1996 și l-a convins pe Evgheni Primakov să-l lămurească pe Boris Elțîn că el trebuie să vină la București în loc să se ducă la Vladivostok unde se semna Tratatul dintre Federația Rusă și China. Și Primakov vine la București.

– Și de ce nu ați semnat tratatul cu Rusia în 1996?

– Asta trebuie să-i întrebați pe alții că mie nu au putut să-mi spună ceva coerent. Domnul Ion Iliescu mi-a spus: du-te și înțelege-te cu ei. Era vorba de Teodor Meleșcanu, ministru de externe și Nicolae Văcăroiu, prim-ministru. Dar nu cred că Nicolae Văcăroiu a avut vreun cuvânt de spus. Dacă ar fi să mă gândesc că apoi a apărut un partid (n.n. Alianța Pentru România) și dacă ar fi să ne uităm cine a susținut acest partid (n.n. cu Teodor Meleșcanu președinte) și pe ce filieră, putem avea un răspuns.

– Iar îmi spuneți că sunt servicii străine implicate în acest eveniment?

– Nu mai vreau să discut asta. Pentru că aș da posibilitatea unor reacții și cred că nu e momentul acum. Pot să vă precizez un singur lucru. Mă aflam în Suceava și primeam asigurări că totul este în regulă. De la domnul Ion Iliescu, de la domnul Meleșcanu, primeam asigurări că a doua zi se va semna. Mergând cu mașina am auzit că nu se mai semnează. Atunci am înțeles că nu mai jucăm nimic.

Fostul șef SIE, dezvăluiri despre relațiile cu președinții Ion Iliescu și Emil Constantinescu

– Dan Andronic: Credeți că Ion Iliescu a fost trădat în alegerile din 1996?

– Ioan Talpeș: Ion Iliescu și-a dat seama că nu putea decât să înrăutățească lucrurile, că era o stare de spirit din care nu mai puteam ieși.

– Înțeleg că nu numai Virgil Măgureanu, șeful SRI, a votat atunci schimbarea.

– După aflarea rezultatelor, domnul Ion Iliescu ne-a chemat la el, pe cei din instituțiile de forță, cei care eram parte din CSAT, ca să ne mulțumească. Ce am auzit eu atunci din partea colegilor mei, că dacă i-ar fi ascultat, că dacă făcea așa și pe dincolo, nu pierdea.

– Inclusiv Virgil Măgureanu?

– Da, și i-o pot spune oricând în față. Oricum atunci l-am văzut pe domnul Ion Iliescu cum i-a căzut fața. Și-a dat seama că aceștia nu înțeleseseră nimic. Nu pentru ceea ce spuneau, ci pentru că a înțeles că toți negociaseră câte ceva (n.n. cu noua putere). Eu am fost ultimul care a vorbit și i-am spus că niciodată nu m-a oprit să fac ceva, ci doar mi-a cerut să demonstrez că este în interesul României. N-au trecut trei zile și am fost convocat de Emil Constantinescu.

– Nu era încă instalat ca președinte…

– Nu. M-a chemat ca să-mi spună că vrea să colaborăm. I-am spus să mai așteptăm, urma să plece în Portugalia, dădusem dispoziție să primească toate informațiile necesare, iar după ce s-a întors a venit la mine la SIE, cu domnul Dorin Marian. Mi-a spus că l-am tratat cu total dispreț, că niciodată nu am vrut să vorbesc cu el. Eu i-am spus că așa am considerat că e corect, pentru că eram directorul unui serviciu de informații care era în slujba țării, care nu făcea politică. Și că de-abia aștept să scap de șefia lui. Atunci, Emil Constantinescu mi-a zis că sunt cel susținut de toți, așa că îmi propune să rămân. I-am spus că nu pot rămâne, că am fost numit de Ion Iliescu, că am demisia scrisă.

– Ciudat. Păi spuneți că vă aflați în fruntea unui serviciu de informații care nu făcea politică, dar dumneavostră făceați politică.

– Cum făceam politică?

– Legându-vă mandatul de cel al lui Ion Iliescu.

– Stați puțin. Atunci i-am zis domnului Emil Constantinescu că sunt de acord să rămân dacă îl sună pe domnul Ion Iliescu și îl întreabă dacă are ceva împotrivă ca eu să rămân la SIE. I-a dat telefon domnului Ion Iliescu și au vorbit și așa a rămas.

Pentru șase luni

– După ce mi-am mai dat de trei ori demisia.

– De trei ori? Interesant, nu s-a știut. De ce de trei ori?

– Nu stăm să facem istoria lor, dar a fost interesant. În ianuarie 1997, mă cheamă președintele Emil Constantinescu și îmi citește o listă cu grozăviile pe care le făcusem eu în fruntea SIE. Că am furat, că am trădat…Avea o listă întreagă furnizată de niște generali vânjoși din SIE, Silinescu, Ciobanu și încă unul, îmi scapă numele.

– Stați puțin, vorbiți de unul din adjuncți directorului SIE, generalul Constantin Silinescu, generalul Dumitru Ciobanu, șeful Contraspionajului SIE, deci persoane cu greutate. Era și operațiunea din Moldova (n.n. o operațiune care în „folclorul” serviciului de informații este considerată una din manevrele clasice de deturnarea fondurilor operative)?


Tag-uri:
talpes, ioan talpes, ioan, angelescu, Iliescu, Ion Iliescu, constantinescu, NATO, NATO Iliescu, SUA, Davies jr, Talpes Iliescu


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/07/button-share-771.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/07/button-share-771-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialEVZ Special
- Dan Andronic: Iar facem o paranteză prea mare, chiar dacă este interesantă. Aș vrea să nu pierdem firul din 1991, mai ales că spuneți că predarea „fantomelor” în 1994 este strâns legată de acest moment. Rezum: la Cotroceni are loc o întâlnire pe tema aderării la NATO și...

Preluat de la EVZ