Doi tineri din România care s-au cunoscut în timp ce urmau cursurile unei facultăți de Medicină din Marea Britanie s-au căsătorit și au devenit absolvenți în aceeași zi, relatează miercuri Press Association.

Nicoleta Crauciuc și Alex Tirb și-au unit destinele marți dimineața în Exeter, cu puțin timp înainte de ceremonia de absolvire care a avut loc în după-amiaza aceleiași zile.

Cei doi s-au întâlnit la peste 2.500 de kilometri de casă, în timp ce studiau imagistica medicală în cadrul Facultății de Medicină a Universității din Exeter.

Ei formează un cuplu de peste trei ani, notează sursa citată.

Nicoleta a recunoscut că relația lor s-a confruntat și cu unele provocări. ”La început a fost destul de solicitant să studiem unul lângă altul la același curs. A fost, cu siguranță, un test pentru relația noastră deoarece universitatea poate fi un mediu foarte stresant. Cu toate acestea, faptul că am reușit ne demonstrează că suntem potriviți unul pentru celălalt”, a spus ea.

După un an de relație, Alex a cerut-o în căsătorie pe Nicoleta, în 2016, în timp ce se aflau în prima vacanță petrecută împreună, la Edinburgh.

”Trei ani mai târziu suntem tot împreună, la fel de puternici, și privim cu nerăbdare spre un viitor luminos”, a declarat Alex Tirb.

Cei doi intenționează să rămână aproape unul de altul după angajare.

”Ne mutăm în Barnstaple și vom lucra amândoi ca tehnicieni de radiologie la Spitalul districtual North Devon”, a spus Nicoleta. ”Este foarte interesant pentru că vom începe împreună următorul capitol din viețile noastre și din carierele noastre”, a adăugat ea.

Cuplul va organiza ceremonia de nuntă în România, la 1 septembrie, alături de familie și prieteni, mai scrie Press Association.

rootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv