Chloe ayling, fotomodel, a povestit recent că a reușit să scape din captivitate după ce și-a sedus răpitorul. La două zile de când era sechestrată, ea a început să se apropie de unul dintre agresori, Lukasz Herba, un polonez care trăiește în Marea Britanie, alături de care a dormit în pat, potrivit BBC.

„Cu cât vorbeam mai mult, cu atât ne apropiam mai mult, iar când mi-am dat seama că începe să mă placă, știam că trebuie să folosesc acest lucru în avantajul meu”, a declarat Chloe.

Fotomodelul povestește că Lukasz Herba a întrebat-o dacă își dorește să aibă o relație cu el.

„M-am gândit că asta e șansa mea să scap”, a adăugat fata.

Mai mulți martori spun că i-ar fi văzut pe cei doi la o cafenea, râzând, în ziua în care tânăra a fost eliberată. Chloe se apără spunând : „Cum să te porți rece cu o persoană care începe să aibă sentimente pentru tine și se bazează pe asta ca să te elibereze?”

Chloe Ayling a fost ținută prizonieră timp de șase zile la Milano, după ce a fost păcălită că va merge la ședință foto. Britanica de 20 de ani a fost drogată și răpită, cu scopul de a fi vândută într-o licitație pe internet. Ea a stat legată la mâini și la picioare și a fost supravegheată mereu ca să nu scape, însă Lukasz Pawel Herba a eliberat-o pe tânără. El a fost arestat sub acuzația de răpire de persoane.


Tag-uri:
fotomodel, tanara, rapita, chloe ayling, agresor, dezvaluiri, rapire


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/07/button-share-686.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/07/button-share-686-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialSocial
Chloe ayling, fotomodel, a povestit recent că a reușit să scape din captivitate după ce și-a sedus răpitorul. La două zile de când era sechestrată, ea a început să se apropie de unul dintre agresori, Lukasz Herba, un polonez care trăiește în Marea Britanie, alături de care a dormit...

Preluat de la EVZ