Băut şi fără permis, la 16 ani, adolescentul a furat maşina tatălui şi şi-a invitat prietenii la o cursă noaptea prin oraş. El a pierdut controlul volanului, iar tânăra de pe scaunul din dreapta a murit pe loc, scrie Cancan.

În urma tragediei produsă pe Centura de Nord a oraşului Craiova, alţi doi adolescenţi au ajuns în spital, unde au rămas internați.

„Doi dintre ei sunt internaţi în clinica de neurochirurgie, iar al treilea se află încă în monitorizare. Are leziuni mai puţin grave”, a declarat Alin Demetrian, manager Spitalul de Urgenţă Craiova, potrivit observator.tv.

Fiul judecătorilor este acuzat de patru infracţiuni. Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Gîrd, a declarat că tânărul va fi prezentat, miercuri, 18 iulie, unei instanțe cu propunerea arestării preventive pe 30 de zile.

„Tânărul de 16 ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Dolj. Urmează ca în cursul zilei de mâine (n.r.:miercuri ) să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă”, a declarat reprezentantul IPJ Dolj.

Mama băiatului este judecător la Tribunalul Dolj, în timp ce tatăl său este la Judecătoria Craiova, chiar la Secţia pentru minori şi tineri.

Poliţiştii i-au găsit șoferului minor o alcoolemie de 0,49 la mie în aerul expirat. Vestea a venit ca un şoc pentru familie.

„Câtă educaţie a primit el şi de la mine şi de la părinţi. E cuminte! E păcat şi dacă a murit cineva, vă daţi seama„, spune bunica adolescentului, conform observator.tv.


Tag-uri:
craiova, accident, fiu, judecator, alcool, moarte


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/07/button-share-684.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/07/button-share-684-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialSocial
Băut şi fără permis, la 16 ani, adolescentul a furat maşina tatălui şi şi-a invitat prietenii la o cursă noaptea prin oraş. El a pierdut controlul volanului, iar tânăra de pe scaunul din dreapta a murit pe loc, scrie Cancan. În urma tragediei produsă pe Centura de Nord a oraşului...

Preluat de la EVZ