Doi tineri au fost arestați preventiv și altul a fost plasat în arest la domiciliu, vineri seara, în dosarul drogurilor pentru vedete, decizia, care nu este definitivă, fiind luată de magistrații Tribunalului Prahova.

Potrivit portalului instanțelor, judecătorii de la Tribunalul Prahova au decis, vineri, să admită propunerea procurorilor DIICOT Ploiești în cazul a doi tineri reținuți, inițial, pentru trafic de droguri de risc și de mare risc și au dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

În cazul celui de-al treilea tânăr, instanța a dispus arestul la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile. Totodată, acesta nu are voie să ia legătura cu ceilalți inculpați, dar nici cu suspecți sau martori din dosar.

Decizia nu este definitivă și are drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Cei trei tineri au fost reținuți joi seara, în urma mai multor audieri la sediul DNA Ploiești, într-un dosar de trafic de droguri de risc și de mare risc.

Joi, la sediul DIICOT Ploiești au fost audiați creatorul de modă Răzvan Ciobanu, care are caitatea de suspect și stilistul Raluca Bădulescu. Cei doi nu au făcut declarații la ieșirea din sediul Parchetului. Vineri, a fost audiat manelistul Elis Armeanca, acesta declarând, la ieșire, că are calitatea de martor.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că cele trei persoane pentru care s-au luat măsuri restrictive furnizau cocaină și cannabis unor persoane publice din București și județele limitrofe, la prețuri cuprinse între 50 de lei și 100 de euro.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/07/decizie-luata-de-magistrati-in-dosarul-cocaina-pentru-vip-uri-doi-tineri-au-fost-arestati-preventiv-iar-altul-a-fost-plasat-in-arest-la-domiciliu-50151.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/07/decizie-luata-de-magistrati-in-dosarul-cocaina-pentru-vip-uri-doi-tineri-au-fost-arestati-preventiv-iar-altul-a-fost-plasat-in-arest-la-domiciliu-50151-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv