Vedeta a adus pe lume, ieri, chiar de ziua soțului său, cel de-al doilea copil: un băiețel perfect sănătos care a primit numele Cezar Ioan, nume ales chiar de sora mai mare, Ana, fiica Roxanei din prima căsătorie.

Mămică pentru a doua oară

Proaspăta mămică a mers la prima oră a dimineții la clinica unde, la ora 9, și-a privit în ochi pentru prima dată băiețelul. Vedeta a ales să nască prin cezariană și deși nu se afla la prima naștere, aceasta a mărturisit că a fost copleșită de emoții. „Ne-am început ziua frumos, s-au oprit și ploile când trebuie să apară Cezar. Este mare încărcătură emoțională. Poți să ai și cinci copii, emoțiile sunt diferite”, a declarat Roxana înainte de a intra în clinică.

Roxana Ciuhulescu și Silviu Bulugioiu s-au căsătorit în primăvara acestui an, când vedeta era deja însărcinată în câteva luni, după ce au ținut în secret relația, Roxana fiind proaspăt ieșită dintr-o căsnicie. Micuțul Cezar Ioan a venit pe lume chiar de ziua tatălui său, care este în culmea fericirii.

„Iubitule, așa-i că știi că în viață nimic nu e întâmplător? Ne-am întâlnit, deloc întâmplător, ne-am îndrăgostit și dragostea noastră a fost încununată, deloc întâmplător, de Cezar! El a venit de ziua ta, ca să-ți demonstreze cât te iubesc”, a scris Roxana Ciuhulescu pe pagina sa de facebook, alături de prima fotografie cu familia Bulugioiu întregită.


Tag-uri:
roxana, ciuhulescu, copil


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/07/button-share-502.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/07/button-share-502-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialMonden
Vedeta a adus pe lume, ieri, chiar de ziua soțului său, cel de-al doilea copil: un băiețel perfect sănătos care a primit numele Cezar Ioan, nume ales chiar de sora mai mare, Ana, fiica Roxanei din prima căsătorie. Mămică pentru a doua oară Proaspăta mămică a mers la prima oră...

Preluat de la EVZ