###Un tânăr în vârstă de 25 ani din comuna Ineu a ajuns în arest, după ce a fost reclamat de trei orădence, pe care le-a urmărit la locul de muncă ori pe stradă, şi le-a agresat sexual, pipăindu-le în zonele intime.
Individul, despre care banatulazi.ro a aflat că se numeşte Teofil Gurău, acţiona în cartierul Nufărul, pe străzile Nufărului şi Aleea Onisifor Ghibu.
Prima reclamaţie pe numele său datează din 21 martie şi a fost depusă de o fată de 18 ani pe care a urmărit-o şi agresat-o pe strada Nufărului, iar apoi mers după ea şi la lucru, într-un centru comercial, unde a privit-o insistent ore în şir.
Pe 10 aprilie, Gurău a făcut o nouă victimă, o fată de 19 ani, iar pe 13 iunie o alta, o orădeancă de 17 ani, pe care a atins-o în mod nepotrivit pe strada Nufărului, înainte ca aceasta să intre pe uşa blocului.
Găsit cu ajutorul camerelor de supraveghere din oraş şi identificat de victime, tânărul a fost prins, în final, joi, în municipiu, într-o acţiune realizată de poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei Oradea împreună cu cei Secţia 5 de Poliţie Rurală. În aceeaşi zi, Gurău a fost reţinut pentru 24 de ore.
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu, procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă a individului, sub aspectul comiterii infracţiunii de agresiune sexuală. Instanţa a respins, însă cererea, dispunând ca acesta să fie plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Ancheta în caz continuă, căci nu e exclus ca, între timp, pe numele lui Gurău să apară şi alte reclamaţii. „Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a celui în cauză”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei.

Tag-uri:
oradea, obsedat, politia oradea, victima, agresiune sexuala


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-2185.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-2185-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialFapt divers
###Un tânăr în vârstă de 25 ani din comuna Ineu a ajuns în arest, după ce a fost reclamat de trei orădence, pe care le-a urmărit la locul de muncă ori pe stradă, şi le-a agresat sexual, pipăindu-le în zonele intime. Individul, despre care banatulazi.ro a aflat că se numeşte...

Preluat de la EVZ