UPDATE ora 12.15

Referitor la accidentul din Ungaria, în apropiere de punctul de trecere a frontierei Nădlac, MAE precizează că, potrivit informaţiilor preliminare comunicate de către autorităţile ungare de la faţa locului, printre persoanele decedate în urma accidentului se află şi un cetăţean român.

Şase cetăţeni români răniţi au fost transportaţi la unitățile sanitare din Szeged și Mako.

Autorităţile ungare continuă cercetările pentru a stabili circumstanţele producerii accidentului şi au confirmat identitatea tuturor persoanelor implicate în accident.

Consulul General al României la Szeged s-a deplasat la locul accidentului şi este în legătură permanentă cu reprezentanţii poliţiei ungare şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, care participă la intervenţie, precizează sursa citată.

Reprezentantul oficiului consular român urmează să se deplaseze de urgenţă la unitățile medicale menționate, pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la starea persoanelor rănite şi pentru a acorda asistenţa consulară necesară.

UPDATE. ora 12.00

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a dispus trimiterea de personal și echipaje SMURD în sprijinul autorităților ungare şi a alertat inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din judeţele Arad şi Timiş care sunt pregătite să intervină, suplimentar, cu un elicopter şi un spital mobil.

La locul accidentului care a avut loc pe autostrada M43, la aproximativ 2 kilometri de granița româno-ungară, pe sensul către România, în care au fost implicate mai multe autovehicule, printre care un autocar cu cetățeni români, au fost trimise o ambulanță de terapie intensivă SMURD (UTIM) și două ambulanțe de prim ajutor SMURD (tip B) din cadrul ISU Arad, precum și două autospeciale pentru transport personal și victime multiple (ATPVM) și o ambulanță de terapie intensivă SMURD (UTIM) din cadrul ISU Timiș.

MAI transmite că un elicopter SMURD din Punctul de Operare Aeromedicală Arad este prealertat pentru a interveni, în cazul în care situația o impune.

De asemenea, ISU Arad a pregătit un post medical avansat (spital mobil), care poate fi trimis de urgență în zonă, în caz de nevoie.


Tag-uri:
accident, vama nadlac II, victime, morti, raniti, autocar, autoturism


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1795.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1795-300x37.pngrootstireaActualitate/Esential
UPDATE ora 12.15 Referitor la accidentul din Ungaria, în apropiere de punctul de trecere a frontierei Nădlac, MAE precizează că, potrivit informaţiilor preliminare comunicate de către autorităţile ungare de la faţa locului, printre persoanele decedate în urma accidentului se află şi un cetăţean român. Şase cetăţeni români răniţi au fost transportaţi...

Preluat de la EVZ