Arestarea Carinei Ţurcan, moldoveanca top-manager la Inter RAO, cel mai mare producător de energie electrică din Rusia, ar avea legătură nu cu activităţi de spionaj în favoarea României, aşa cum a încercat să acrediteze Moscova via mass-media, ci interesele de afaceri ale atotputernicului şef al companiei Rosnefti, Igor Secin, un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, a afirmat joi cunoscutul expert rus Stanislav Belkovski, într-o emisiune la postul de radio Echo Moskvî (de opoziţie), transmite Agerpres.

De altfel, femeia originară din Republica Moldova, despre care s-a spus că are şi cetăţenie română -arestată vinerea trecută de către FSB – a respins acuzaţiile de spionaj, potrivit Interfax.

Igor Secin, care încearcă să-şi consolideze controlul asupra Inter RAO, putea să fi apreciat că Ţurcan nu îi este suficient de loială, a opinat Belkovski.

„La mijloc este încercarea lui Igor Ivanovici Secin de a prelua controlul asupra ‘Inter RAO’. El încearcă s-o facă prin arestarea unor persoane, printre care şi Carina Ţurcan. Femeia nu e niciun fel spioană româncă”, a opinat expertul rus.

Între timp, autorităţile ruse încearcă să elucideze modul în care Carina Ţurcan a obţinut cetăţenia rusă. Serviciile secrete ruseşti ar avea dubii în ceea ce priveşte legalitatea obţinerii de către aceasta a paşaportului rusesc, informează portalul Rosbalt. Documentul i-a fost remis în urmă cu 10 ani, în zona Volokolamsk din regiunea Moscovei, dar Echo Moskvî scrie că Ţurcan nu a deţinut vreo proprietate în această zonă şi nici nu a fost înregistrată aici.


Tag-uri:
adevarul, arestare, spion, roman, carina turcan, rusia, moldova, putin, interes, afaceri


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1639.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1639-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Arestarea Carinei Ţurcan, moldoveanca top-manager la Inter RAO, cel mai mare producător de energie electrică din Rusia, ar avea legătură nu cu activităţi de spionaj în favoarea României, aşa cum a încercat să acrediteze Moscova via mass-media, ci interesele de afaceri ale atotputernicului şef al companiei Rosnefti, Igor Secin,...

Preluat de la EVZ