Şeful Intel demisionează după ce s-a aflat că a fost într-o relaţie cu o angajată

Directorul executiv Intel, Brian Krzanich, a demisionat, potrivit unui anunţ făcut de compania producătoare de procesoare, după ce s-a aflat că a avut în trecut o relaţie cu o angajată. El era la conducerea Intel de 5 ani şi lucra în companie din 1982.

Noul director executiv al Intel va fi Bob Swan, conform anunţului făcut de compania americană, potrivit BusinessInsider.

La începutul acestui an, Intel s-a mai aflat în mijlocul unui scandal uriaş, după ce au fost descoperite vulnerabilităţi ale procesoarelor produse de companie, de care Intel ştia de câteva luni bune, înainte ca informaţia să iasă la iveală.

Atunci, Brian Krzanich şi-a cerut scuze public pentru problemele create, în numele companiei.

Anunţul făcut de companie suna astfel:

“Intel a aflat, recent, că domnul Krzanich a avut, în trecut, o relaţie cu o angajată a Intel. O investigaţie internă şi externă a confirmat încălcarea politicii Intel, care se aplică tuturor managerilor companiei.”


Tag-uri:
intel, Brian Krzanich, , încălcarea politicii Intel, , producătoare de procesoare


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1624.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1624-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialFapt divers
Şeful Intel demisionează după ce s-a aflat că a fost într-o relaţie cu o angajată Directorul executiv Intel, Brian Krzanich, a demisionat, potrivit unui anunţ făcut de compania producătoare de procesoare, după ce s-a aflat că a avut în trecut o relaţie cu o angajată. El era la conducerea Intel...

Preluat de la EVZ