Cotidianul Sputnik, văzut ca un instrument de propagandă al guvernului de la Kremlin, spune că moldoveanca arestată în Rusia, Carina Țurcan, ar fi lucrat pentru Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Această instituție ar fi o fațadă în spatele căreia se ascunde spionajul american.

USAID a fost concepută, inițial, ca o continuare extinsă a Planului Marshall. instituția a fost fondată în 1961 de președintele John F. Kennedy ca o agenție independentă din SUA care, în mod oficial, coordonează activitățile politicii externe americane în domeniul cooperării pentru dezvoltare.

În mode neoficial însă, multe voci au acuzat implicarea SUA în politica altor state, prin intermediul acestei organizații. mai mult, criticii spun că instituția se ocupă mai ales de promovarea intereselor economice ale Statelor Unite.

Multe țări au expulzat reprezentanți ai USAID din cauza activităților presupuse de spionaj și a amestecului lor în afacerile interne. Numai în anii 2012 și 2013, acest lucru s-ar fi întâmplat în Rusia, Bolivia, Cuba, Ecuador, Republica Dominicană, Nicaragua și Venezuela.

„USAID a fost creat în 1961 pentru a ajuta Statele Unite să câștige „inimile și mințile” cetățenilor din țările sărace prin acțiuni civice, ajutoare economice și asistență umanitară. Ca instrument de politică de război rece, agenția a fost, uneori, folosită ca un front pentru operațiunile și operatorii CIA”, scria, în 2014, Peter Kornbluh, director al think-tank-ului National Security Archive, în The New York Times.

Carina Țurcan ar fi fost reținută de forțele ruse FSB, care o perioadă au monitorizat punctele de contact ale acesteia. În compania „Inter RAO”, Carina Țurcan gestionează exportul și importul de energie electrică și, totodată, răspunde de afacerile companiei în Moldova, mai scrie Kommersant.

Avocații susțin că este nevinovată, dare a a fost plasată în arest preventiv până pe data de 13 august. Reamintim că pedeapsa maximă pentru spionaj, în Rusia, este de 20 de ani privare de libertate. Reprezentanții companiei nu au comentat informațiile și au menționat că oficial Carina Țurcan se află în concediu.

În 2012, Carina Țurcan, a ajuns în componenţa cârmuirii companiei „Inter RAO EES”. Anterior, Carina Ţurcan a condus unul dintre cele mai cunoscute birouri de avocaţi din Republica Moldova, a activat în cadrul companiei Gas Natural Fenosa, iar de câţiva ani activează în cadrul grupului rusesc. Acolo a cunoscut o ascensiune fuliminată ajungând a fi preşedintele Consiuliului de Administrare al Centralei Electrice Moldoveneşti de la Cuciurgan, întreprindere ce asigură cu energie electrică 50% din Republica Moldova şi mai exportă şi în România.


Tag-uri:
rusia, carina turcan, turcan, moldova, spion, inter rao, spionaj, fsb


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1587.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/06/button-share-1587-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialInternaţional
Cotidianul Sputnik, văzut ca un instrument de propagandă al guvernului de la Kremlin, spune că moldoveanca arestată în Rusia, Carina Țurcan, ar fi lucrat pentru Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID). Această instituție ar fi o fațadă în spatele căreia se ascunde spionajul american. USAID a fost concepută, inițial,...

Preluat de la EVZ