Circa 25 de mașini de poliție, jandarmerie și de pompieri, cu sirenele mergând, i-au făcut pe bucureștenii domiciliați în apropiere de Piața Victoriei, pe străzile Mihalache, Banu Manta și Nicolae Titulescu să iasă în balcoane ca să vadă ce s-a întâmplat. Cititorii Evenimentului zilei află primii ce s-a petrecut în această zonă.

Până la ora redactării acestei știri, am informații că pompierii au stins focul care cuprinsese trei mașini, parcate pe străzi diferite, dar într-un perimetru mic. Din datele obținute de la martori, se pare că e vorba de șase autoturisme incendiate, însă nu avem încă o confirmare oficială. Mașinile despre care știm sigur că au fost stinse de pompieri erau staționate pe străzile Gala Galaction și Petru Rareș. Pe ultima am reușim să o fotografiem.

Înainte de a pune foc autoturismului de pe str. Petru Rareș, un Fiat 500, individul a incendiat niște cartoane și un tomberon aparținând magazinului Shop and Go de la intersecția Banu Manta cu Titulescu. Era ora 22.50 și vânzătorul se pregătea de închiderea magazinului când a văzut vâlvătaia.

Se pare că priomanul are pasiuni pentru mașinile mici și albe.

Polițiștii patrulează pe toate străzile din zonă, în căutarea bărbatului care pune substanță inflamabilă în partea din față a mașinilor și dă foc.

Am văzut și un jeep de intervenție de la SRI printre mașinile Poliției și Jandarmeriei. Să nu uităm că astăzi, tot în zonă, a luat foc din senin autoturismul unui trăgător de tir care avea o armă în portbagaj, deoarece se întorcea de la un concurs sportiv organizat de Federația de Tir, incident de care EVZ a informat pe larg. Cazul se află în cercetare la Secția 4.

Vom reveni mâine cu detalii.

Tag-uri:
politia, incendiu, masini incendiate, piroman, piata victoriei, arma tir, masina incendiu, pompier, banu manta


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/04/button-share-3.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/04/button-share-3-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialJustiţie
Circa 25 de mașini de poliție, jandarmerie și de pompieri, cu sirenele mergând, i-au făcut pe bucureștenii domiciliați în apropiere de Piața Victoriei, pe străzile Mihalache, Banu Manta și Nicolae Titulescu să iasă în balcoane ca să vadă ce s-a întâmplat. Cititorii Evenimentului zilei află primii ce s-a petrecut...

Preluat de la EVZ