Avocata Amal Clooney, soția starului american George Clooney, îi va reprezenta în instanță pe doi jurnaliști ai agenției Reuters din Myanmar, aflați în închisoare pentru că au investigat masacrarea a zece musulmani rohingya de către forțele de securitate și etnicii rakhine, transmite AFP.

Reporterii Wa Lone, în vârstă de 31 de ani, și Kyaw Soe Oo, în vârstă de 27 de ani, au fost arestați de poliția din Myanmar în decembrie 2017 și puși sub acuzare în baza legii secretelor oficiale, ei riscând o pedeapsă de până la 14 ani de închisoare.

Cei doi reporteri se află în detenție provizorie, în așteptarea procesului.

Ancheta jurnaliștilor s-a bazat pe mărturii ale sătenilor budiști (rakhine), membri ai forțelor de ordine și apropiați ai celor uciși.

“Wa Lone și Kyaw Soe Oo sunt anchetați pentru că au publicat informații”, a declarat Amal Clooney într-un comunicat publicat joi.

Pentru avocata britanico-libaneză, după examinarea dosarului, “este clar, fără niciun dubiu, că acești doi jurnaliști sunt nevinovați și ar trebui eliberați imediat”.

Amal Clooney mai este de părere că acest caz “spune multe despre respectarea drepturilor și a libertății de expresie în Myanmar”.

Aproape 700.000 de membri ai minorității musulmane rohingya au fugit din statul Rakhine, Myanmar, de la lansarea, în august 2017, a unei ofensive a armatei locale contra rebelilor musulmani.

Amal Clooney, o avocată foarte respectată la nivel internațional, a devenit celebră în urma căsătoriei cu starul hollywoodian George Clooney, în 2014.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/amal-clooney-va-fi-avocata-a-doi-jurnalisti-aflati-in-inchisoare-in-myanmar-47746.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/amal-clooney-va-fi-avocata-a-doi-jurnalisti-aflati-in-inchisoare-in-myanmar-47746-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv