Supraaglomerarea Bucureștiului, dorința com­pani­ilor de a se extinde și către alte mari orașe din țară atrase fiind de costurile mai reduse și nu în ultimul rând de infrastructura mai bine dezvoltată, va face din Timișoara sau Cluj-Napoca, dar și Iași viitoare orașe-magnet ale României, astfel încât creșterea să nu mai fie monopolizată numai de Capitală, scrie Ziarul Financiar.

“Orașe precum Timișoara, Cluj-Napoca sau Iași se vor dezvolta foarte mult pentru că acestea vor atrage oameni în companiile nou-înființate. Vor ajunge să atragă chiar mai mult decât Bucureștiul, sunt viitoarele orașe-magnet ale României. Sunt premise și pentru evoluția Brașovului, mai ales în contextul în care se va construi un aeroport acolo și autostrada Comarnic-Brașov”, a spus Laurențiu Lazăr, managing partner și director al departamentului de investiții din cadrul companiei de consultanță imobiliară Colliers Internațional România, în cadrul ediției naționale a Clubului Profesioniștilor în Imobiliare.

Timișoara deja este conectată via autostradă de Budapesta și Viena, iar guvernul maghiar este dispus să investească într-o linie de tren de mare viteză între Budapesta și Cluj.

“Spre exemplu, acum putem spune că știm faptul că în Aiud nu se va dezvolta piața rezidențială, dar știm și faptul că în aceste orașe mari piața se va dezvolta. Atunci când faceți un plan de business pe termen lung, investitorii trebuie să se uite la oameni și să fie atenți unde investesc pe termen lung”, a explicat Laurențiu Lazăr.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/viitoarele-orase-magnet-ale-romaniei-vor-ajunge-sa-atraga-chiar-mai-mult-decat-bucurestiul-47722.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/viitoarele-orase-magnet-ale-romaniei-vor-ajunge-sa-atraga-chiar-mai-mult-decat-bucurestiul-47722-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv