Din 200 7 și până în 2016, C osmin Olăroiu a făcut minuni în Zona Golfului. A reușit să câștige cele mai de preț tr ofee în Arabia Saudită (Al-Hilal), Qatar (Al-Sadd) și Emiratele Arabe Unite (Al-Ain și Al-Ahli).

Acum, românul în vârstă de 48 de ani a revenit în fotbalul din Extremul Orient, acolo unde e evoluat în cariera sa de jucător, la Suwon Samsung Bluewings (Coreea de Sud) şi la JEF United Ichihara (Japonia).

În locul lui Capello

Recent, „ Oli” a dat lovitura ca tehnician, mai ales financiar, după ce a devenit noul antrenor al chinezilor de la Jiangsu Suning, formație deținută de actualii patroni ai lui Internazionale Milano. Este al doilea român care ocupă banca trupei din China, după Dan Petrescu. Cu „Bursucul” la timonă, Jiangsu Suning a reușit să cucerească Cupa Chinei, în urmă cu trei ani.

L-a detronat pe „Il Luce”

Interesant este că oficialii trupei chineze l-au înlocuit pe celebrul italian Fabio Capello cu Cosmin Olăroiu. Românul era liber de contract din luna decembrie, iar acum a parafat cu noua sa echipă un contract valabil pe două sezoane, la care se mai adaugă bonusuri de performanță. Va fi plătit cu suma de 7 milioane de euro pe an, în timp ce Capello era recompensat cu un salariu de 10 milioane de euro. Cu această mutare, Olăroiu a devenit cel mai bine plătit român din toate timpurile, din sport.

Potrivit presei internaționale, Mircea Lucescu câștiga 4,5 milioane de euro pe an la Șahtior Donețk, respectiv 4 milioane la Zenit Sankt Peteresburg. Până acum, doar Simona Halep se putea mândri cu câștiguri anuale mai mari. De exemplu, anul trecut, veniturile tenismenei noastre au atins suma de 4.280.000 euro. Un alt exemplu „de milioane” este salariu pe care l-a încasat Adi Mutu pe când evolua la Chelsea, în perioada 2003-2004: 3 milioane de euro.

Tag-uri:
olaroiu, cosmin, china


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1585.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1585-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialFotbal extern
Din 200 7 și până în 2016, C osmin Olăroiu a făcut minuni în Zona Golfului. A reușit să câștige cele mai de preț tr ofee în Arabia Saudită (Al-Hilal), Qatar (Al-Sadd) și Emiratele Arabe Unite (Al-Ain și Al-Ahli). Acum, românul în vârstă de 48 de ani a revenit în...

Preluat de la EVZ