Camioanele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone nu mai pot intra, din această noapte, în Ungaria, în preajma Paștelui catolic. Polițiștii de frontieră din Bihor au luat măsuri pentru a evita aglomerarea punctelor de trecere a frontierei cu Ungaria, în perioada îm care se va relua traficul.

Poliția de Frontieră informează că, în condițiile în care credincioșii catolici sărbătoresc Învierea Domnului la sfârșitul acestei săptămâni, pe teritoriul Ungariei va fi restricționată, temporar, circulația autovehiculelor de transport marfă.

Începând de joi ora 23.00 (ora României) și până vineri ora 23.00, apoi de sâmbătă ora 23.00 și până luni ora 23.00, circulația tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, cu excepția transporturilor de animale vii și de produse perisabile, va fi restricționată de autoritățile maghiare.

În perioada menționată, șoferii automarfarelor vor avea obligația să staționeze în parcările special amenajate, până la finalizarea intervalului pentru care au fost stabilite restricții de circulație pe drumurile publice din Ungaria.

Traficul de călători și autoturisme prin punctele de trecere a frontierei se va desfășura în condiții normale.

Pentru intervalul vineri ora 23.00 – sâmbătă ora 23.00 și începând de luni ora 23.00, când traficul pentru autovehiculele de mare tonaj va fi reluat, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea a dispus măsuri pentru suplimentarea personalului și folosirea la maxim a capacității punctelor de trecere a frontierei.

Astfel, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieșire în/din țară, pentru ca formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate.

Comenteaza aceasta stire

http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/atentie-soferi-camioanele-nu-mai-pot-intra-in-ungaria-din-aceasta-noapte-47732.jpghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/atentie-soferi-camioanele-nu-mai-pot-intra-in-ungaria-din-aceasta-noapte-47732-300x300.jpgrootstireaActualitate/Esential
...

Preluat de la romania ntv