De la Chișinău a venit în fruntea unei delegații, Adrian Candu, vicepreședinte al PD. Pentru că era vorba chiar de unire, Mihai Ghimpu, Liderul Partidului Liberal, a refuzat să facă parte din delegație pe motiv că aceasta e condusă de Adrian Candu.

Au luat cuvîntul Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Călin Popescu Tăriceanu, reprezentanții grupurilor parlamentare.

La sfîrșit s-a dat citire unei „Declaraţii solemne pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România, la 27 martie 1918”.

De la un capăt la altul manifestarea a dat în clocot de cuvinte mari, de propoziții bombastice și de aplauze, mai ales de aplauze.

Urmărind transmisiunea în direct fie și din greșeală, simțeai nevoia să te înalți în văzduh și, deci, mureai de ciudă că n-ai în loc de mîini aripi: „Podurile de flori au deschis calea, dar noi ne dorim şi poduri de piatră” (Adrian Candu); „ne vom reuni curînd în sînul familiei europene, onorând astfel lupta strămoşilor noştri bărbaţi, dar să nu uităm şi femei” (Viorica Dăncilă); „Aşa să ne ajute Dumnezeu!” (Margareta); „Unii colegi spuneau despre această declaraţie că este prea tare, alţii că este prea moale”, „Sunt oameni care au murit pentru această ţară, pentru că, pur şi simplu, o iubeau” (Liviu Dragnea); „Numai lipsa de încredere în propria noastră capacitate de a construi împreună o naţiune democratică, liberă şi indivizibilă ne poate împiedica să ne punem şi noi semnăturile pe un act al unirii” (Călin Popescu Tăriceanu).

Riscînd să-mi atrag mînia difuzoarelor de vorbe mari din presă și din politică, voi mărturisi că pe mine momentul de la Palatul Parlamentului m-a pus pe gînduri.

Mai întîi pentru că a fost un exercițiu de risc inutil.

Nici o problemă dacă ideea Unirii e agitată de partide de Opoziție, precum PMP.

Altfel stau lucrurile cînd ea devine moment din programul politic al Coaliției de Guvernare.

Unirea Basarabiei cu România e la ora actuală o idee mult îndrăgită de Moscova:

1. Ea ar da Uniunii Europene, Vestului, bătaia de cap cumplită dorită de Vladimir Putin.

2. Dacă s-ar realiza, Unirea ar consfinți în plan internațional însușirea Crimeii de către Rusia.

Unirea nu se va putea face decît prin Referendum.

Un Referendum care ar consfinți modificarea unor granițe postbelice.

Adică exact ceea ce s-a întîmplat în cazul Crimeii.

Modificarea unor granițe interbelice prin Referendum.

M-a pus pe gînduri și pentru că morile de vînt care macină cuvinte mari nu mă încîntă. Mai ales cînd aceste cuvinte mari intră în contrast cu meschinăria realității noastre.

Ele îmi amintesc de un pasaj din una dintre cele mai crunte satire ale lumii interbelice Însemnările doctorului Ulieru.

Bietul doctor, ajuns în Muscel, se confruntă cu astfel de situații:

„Infirmiera din I…, mi-a zis astăzi că e cu neputinţă ca copiii bolnavi de scarlatină, pe care îi îngrijeşte în infirmerie, să se poată hrăni numai cu lapte: ca să nu moară de foame, în înţelegere cu pă- rinţii lor, le-a dat să mănînce pastramă şi să bea rachiu”.

Pe acest fond, autorul nu putea decît să tresară sarcastic la manifestările patriotarde ale autorităților:

„Domnişoara Filisica M., învăţătoare, înfăşurată într-un steag tricolor, a cîntat: «La arme» şi «Minte-mă, dar spune-mi vorbe dulci»”.

Sub acest semn, al suspiciunii față de vorbele mari, văzute de Arghezi ca făcînd parte din șmecheria politicianistă Vin-o să mă păcălești!, am fost mult mai atent la declarațiile făcute luni, 26 martie 2018, de Ion Gavrilă, directorul general al Companiei Naționale CFR SA, la o conferință organizată de revista Capital.

Acesta s-a referit la unul dintre cele mai necesare proiecte ale României din ultima vreme:

Calea Ferată Gara de Nord-Aeroportul Otopeni.

Pe Hotnews, un site care a cîștigat enorm în materie de profesionalism prin plecarea lui Dan Tapalagă, care transformase publicația într-o foaie de luptă de tip bolșevic, amintind prin comentarii de editorialele Scînteii staliniste, care începeau toate cu Să… – Să luptăm împotriva dușmanului de clasă! Să denunțăm dușmanul de clasă! Să eliminăm dușmanii de clasă din rîndurile noastre! – am citit un articol bine informat despre acest proiect, unul dintre puținele care au dat atenție declarației lui Ion Gavrilă. Reproduc de pe site: „Proiectul unei legături feroviare directe între București și Aeroportul Otopeni, cu o gară semi-îngropată în zona terminalului sosiri, este una dintre lucrările începute în forță pe final de mandat al cabinetului Cioloș, în a doua parte din 2016, și lăsat «moștenire» guvernării PSD. Costurile erau estimate a fi în jurul a 100 milioane euro.

Inclus în Master Plan, cu finanțare europeană nerambursabilă, proiectul prevedea realizarea pînă în 2018 a încă 2 km de cale ferată pe lîngă cea existentă și care să subtraverseze DN1 până la Aeroport. Scopul final? Trenuri care să facă 18 minute din gara de Nord până la Aeroport, alte garnituri care sa facă opriri mai dese pe traseu în nordul Capitalei și trenuri directe spre/către Otopeni din orașe precum Brașov, Constanța, Galați, Craiova sau din nordul Bulgariei.

Tag-uri:
psd, cristoiu, editorial, unire, romania, basarabia, moldova


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1565.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1565-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialOpinii EVZ
De la Chișinău a venit în fruntea unei delegații, Adrian Candu, vicepreședinte al PD. Pentru că era vorba chiar de unire, Mihai Ghimpu, Liderul Partidului Liberal, a refuzat să facă parte din delegație pe motiv că aceasta e condusă de Adrian Candu. Au luat cuvîntul Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Călin...

Preluat de la EVZ