Florin Mircea Buliga s-a autodenunțat la sediul poliției Brașov după ce și-a ucis soția și cei doi copii. Deși vecinii îl știau a fi un om liniștit și retras se pare, totuși, că bărbatul era tulburat de o experiență religioasă, după cum au mărturisit surse din anchetă, după audierea acestuia. Explicația oferită de Buliga a îngrozit anchetatorii. Bărbatul le-a povestit că „a eliberat sufletele celor dragi”, informează Știrile Pro Tv.

În ultima perioadă, individul mergea la o mănăstire, pentru că – spun apropiaţii – se simţea apăsat de păcate. Buliga a fost la Mănăstirea Şinca Veche din judeţul Braşov, apoi, după cum spun anchetatorii, ar fi încercat să sinucidă. Pe corpul său au fost găsite răni. Ulterior, s-a răzbunat pe nevinovaţii din jur, dar le-a spus anchetatorilor că: „Acum e bine, familia lui este bine şi până acum nu era. Viaţa este rea”, a spus suspectul, făcând, mai apoi, referire la teoria îngerilor, dar şi la conceptul de expansiune a conştiinţei.

„Din punctul meu de vedere, după ce am stat de vorbă cu el, prezintă o labilitate psihică crescută. Şi-a motivat fapta considerând, de fapt fiind convins, că în felul acesta a facilitat accesul membrilor familiei sale către o lume mai bună, unde aceştia să fie mai liniştiţi. Nu am observat să aibă urme de regret, real, asupra a ceea ce a făcut, fiind convins de teoriile lui. Urmează să mai facem investigaţii să vedem care era atmosfera în familie, dacă se certau sau nu se mai înţelegeau. El afirmă că după ce a comis fapta ar fi comunicat telepatic cu ei si i-au transmis ca sunt mai bine”, a spus procurorul Daniel Dancă, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, notează Mediafax.

„Gelozie, posibil complexat sexual a vrut să îşi elimine soţia, dar şi sămânţa ei. A mers la mănăstire înainte pentru a căuta un semn de la divinitate şi pentru că nu l-a primit s a crezut suprem şi a zis că poate să omoare. Faptul că s-a predat înseamnă că a retrăit crimă” a spus Gabriel Diaconu, psihiatru, potrivit sursei citate. Bărbatul se află în arest și urmează să fie supus unei expertize psihiatrice.

Tag-uri:
criminal brasov, crima brasov, familie ucisa, copii ucisi, florin mircea buliga


http://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1497.pnghttp://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2018/03/button-share-1497-300x37.pngrootstireaActualitate/EsentialSocial
Florin Mircea Buliga s-a autodenunțat la sediul poliției Brașov după ce și-a ucis soția și cei doi copii. Deși vecinii îl știau a fi un om liniștit și retras se pare, totuși, că bărbatul era tulburat de o experiență religioasă, după cum au mărturisit surse din anchetă, după audierea...

Preluat de la EVZ